Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a desfășurat în perioada 18 mai – 31 octombrie 2020 acțiuni de verificare și control cu scopul identificării angajatorilor care nu respectă prevederile Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Acțiunile s-au desfășurat la diverse ore din zi sau din noapte, precum și în zilele de sâmbătă și duminică, fiind realizate individual de inspectorii de muncă ai ITM Olt, sau împreună cu lucrători ai I.J.J. Olt, I.P.J. Olt, D.S.P. Olt, D.S.V.S.A. Olt și I.S.U. Olt.
Domeniile de activitate vizate au fost: comerțul cu amănuntul a produselor alimentare și nealimentare în magazine specializate sau în piețe agroalimentare, terase, cluburi și restaurante. Cele 652 controale au scos la iveală un număr de 540 deficiențe, fiind dispuse măsuri de remediere pentru fiecare dintre acestea. Totodată, au fost sancționați 459 angajatori, fiind aplicate 515 sancțiuni contravenționale, din care 484 avertismente și 31 amenzi în valoare de 31.000 lei.
Potrivit șefului ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu, cele mai frecvente deficiențe constatate au fost: neasigurarea triajului epidemiologic și a dezinfectanților pentru mâini; nepurtarea în spații inchise, de către lucrători, a măștilor de protecție; neafișarea instrucțiunilor referitoare la prevenirea și combaterea îmbolnăvirii cu virusul SARS CoV2 și neevaluarea riscurilor de îmbolnăvire a lucrătorilor cu virusul SARS CoV2. În perioada următoare vor continua astfel de acțiuni, scopul fiind acela de a preveni și combate efectele pandemiei de COVID-19 .