FIRMĂ DIN OLT, AMENDATĂ CU 20.000 DE LEI. ANGAJAT CARE AVEA CONTRACTUL SUSPENDAT, GĂSIT LA MUNCĂ

0
812

O societate de confecții textile din județul Olt a fost amendată cu suma de 20.000 de lei după ce un angajat care avea contractul de muncă suspendat a fost găsit la lucru.

Neregulile au fost identificate recent în cadrul unei campanii naționale de control derulate de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile fabricării și comercializării produselor textile, confecțiilor, pielăriei și încălțămintei.

 Potrivit șefului ITM Olt, inspectorul șef Constantin Ungureanu, este vorba despre patronul unei firme de confecții textile din Scornicești care a fost sancționat cu amendă în valoare de  20.000 de lei (200 milioane ROL) pentru primirea la muncă a unei persoane în perioada în care avea contractul de muncă suspendat. Potrivit legislației muncii activitatea plătită pe care un salariat o face pentru angajator, deși contractul său individual de muncă este suspendat, este considerată de-acum tot muncă la negru.