Deşi specialiştii în seismologie spun că nu se pot face predicţii ale cutremurelor, pe pagina de Facebook „Seismic Center – predicţie şi alertă cutremur“ a fost postat un mesaj în care se arată că seismul de magnitudine 5,8 pe scara Richter, produs în noaptea de 28 octombrie, ar fi fost prezis încă din 15 august.
Seismul a fost resimţit şi în Bucureşti. Cutremurul a fost înregistrat la ora 3:38 (ora de vară), în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 151 de kilometri, conform Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). „Ca şi opinie personală un cutremur cu magnitudinea peste 5.2 richter este posibil să apară în jurul datei de 27-28 octombrie 2018, bineînţeles mai este mult timp până atunci şi abia înaintea intervalului vom ştii ce procentaj este, dar este bine că lumea să fie pregătită tot timpul inclusiv cei de la situaţii de urgenţe în jurul datei de 28 octombrie şi să comunice cu instituţiile de cercetare ale statului în caz că apar semnale că ar fi posibil acest lucru”, este mesajul care ar fi fost publicat pe 15 august 2018.
În 12 octombrie, tot pe pagina respectivă a mai fost publicat un mesaj, care face trimitere la site-ul INFP: „Recomandăm până pe 27 octombrie 2018 să aveţi instalată aplicaţia Telegram şi să va abonaţi gratuit la alertă cutremur INFP pe canalele 6 şi 7 în special cei care locuiţi la casă. Vom reveni cu detalii după 24/11“. Pe pagina respectivă de Facebook nu există informaţii despre cine o administrează sau ce dovezi ştiinţifice are pentru afirmaţiile privind prezicerea seismelor. Pagina a fost înfiinţată pe 16 februarie 2017 şi are publicată o singură adresa de emai: seismic.center@gmail.com. Gmail.com este un serviciu de email gratuit de la Google, accesibil oricui. De asemenea, trebuie precizat că postările de pe Facebook pot fi modificate oricând după data publicării, ba chiar publicate cu o dată anterioară.
Prin faptul că publică linkuri către site -ul oficial al INFP, pagina de Facebook amintită profită de autoritatea instituţiei în domeniul ştiinţific, încercând astfel să obţină încrederea internauţilor şi să-şi valideze presupusele predicţii. De altfel, Gheorghe Mărmureanu, director onorific al INFP, a declarat duminică, la Antena 3, că instituţia NU face predicţii.
„ Predicţie nu există. Nu voi fi niciodată în stare să aflu ziua şi luna. Aia nu e o predicţie. Predicţia este cu câteva ore înainte, cutare, cutere. Vrancea e un sistem aparte. E singurul sistem din lume care are cutremure de foarte mare adâncime, este sub influenţa multor forţe, inclusiv a Africii”, a spus Gheorge Mărmureanu la Antena 3.
Totodată, Constantin Ionescu, directorul general al INFP, a spus că un astfel de cutremur face parte din activitatea seismică normală. Chiar dacă acest cutremur a avut o magnitudine de 5,8 pe scara Richter, nu ar trebui să fie panică. Alertele privind producerea unui cutremur pot fi trimise prin intermediul mai multor aplicaţii online, cum ar fi Telegram, Facebook Messenger şi Skype, dar informaţiile privind producerea unui seism sunt livrate în momentul producerii mişcării telurice, nicidecum sub forma unei avertizări cu mult timp înainte.
Sursa: adevarul.ro