Rețelele sociale Facebook și Instagram au picat, marți după-amiază, în toată lumea. Utilizatorii au fost delogați automat din site și din aplicație și nu se puteau conecta la loc.
Down Detector, care urmărește întreruperile de funcționare a site-urilor web, a primit peste 215.000 de rapoarte privind întreruperea Facebook, începând cu ora 17.00. Utilizatorii au observat că au fost dați afară de pe conturile lor și nu se pot conecta din nou, chiar și cu credențialele potrivite.
De asemenea, au fost raportate peste 47.000 de probleme privind utilizarea rețelei sociale Instagram.
Probleme sunt și pentru aplicația Messenger, care aparține tot Meta. Şi interfaţa de programare a aplicaţiei pentru WhatsApp Business se confruntă, de asemenea, cu probleme. Au existat aproximativ 200 de raportări de întreruperi pentru WhatsApp pe Downdetector, care urmăreşte întreruperile prin colectarea rapoartelor de stare din mai multe surse, inclusiv de la utilizatori. Meta: Încercăm să rezolvăm Întreruperile au început în jurul orei 17:00, ora României. „Suntem conştienţi că oamenii au probleme în accesarea serviciilor noastre. Lucrăm la acest lucru acum”, a declarat purtătorul de cuvânt al Meta, Andy Stone, într-o postare pe reţeaua X. Întreruperea serviciilor Meta a fost printre cele mai importante subiecte trending pe X, fostul Twitter, mai mulţi utilizatori spunând că au fost deconectaţi brusc de la platformele sociale deţinute de Meta. Cea mai mare întrerupere globală a durat 7 ore În octombrie 2021, platforma Meta a cunoscut o întrerupere globală record, care a durat șapte ore. O persoană din interior a afirmat că întreruperea, care a afectat Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger, a dus la o pierdere de venituri estimată la 100 de milioane de dolari pentru companie.
SURSA: https://www.digi24.ro