Una dintre unităţile de prestigiu ale învăţământului preuniversitar din judeţul Olt este şi Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” Slatina. Chiar dacă principala clădire îşi aşteaptă încă demult promisa operaţiune de renovare, totuşi, resursa umană de calitate de care beneficiază acest liceu permite ca activitatea de învăţământ desfăşurată aici să corespundă tuturor exigenţelor. Mai mult, începând cu anul şcolar 2018-2019, Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian” a candidat şi, cu al treilea punctaj obţinut din 25 de şcoli candidate la nivel naţional, a devenit „Şcoală Ambasador a Parlamentului European”.
În cadrul Programului „Şcoli Ambasador ale Parlamentului European”, vineri, 8 noiembrie a.c., în sala de festivităţi a liceului, au fost desfăşurate două proiecte educative. Prof. Dorina Diţă a prezentat proiectul „Alimentaţia – o poartă deschisă sănătăţii”, iar prof. Tanţa Colpacci şi Dorina Dorcioman au prezentat proiectul „Să gătim şi să mâncăm sănătos”. Prin însăşi titulatura lor, cele două proiecte îşi deconspiră scopul urmărit, şi anume formarea la elevi a deprinderilor de alimentaţie sănătoasă, în vederea dezvoltării lor armonioase, fizice şi psihice.
Respectivele proiecte educative au fost desfăşurate în cadrul extrem de generos al celei de-a X-a ediţii a expoziţiei culinare, pentru reuşita căreia profesorii şi elevii de la Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian”, profilul „Turism şi Alimentaţie”, se pregătesc din vreme, cu pasiune şi dedicaţie. Din partea elevilor interesul este cu atât mai mare cu cât, cu această ocazie, ei trebuie să-şi etaleze măiestria dobândită şi să demonstreze că stăpânesc mare parte din tainele meseriei pe care o învaţă aici. În faţa colegilor şi profesorilor lor, elevii direct implicaţi în pregătirea bucatelor de pe mesele frumos aranjate au aşteptat cu nerăbdare aprecierile unui juriu constituit ad-hoc, aprecieri care nu au întârziat să vină, întrunind calificative maxime la toate capitolele. Ca un specific faţă de ediţiile anterioare, de data aceasta, alături de elevi au fost prezenţi şi bucătari şi cofetari de la unităţile cu care liceul are încheiate protocoale de practică cu elevii. Este vorba de restaurante precum: Deja-Vu, Alisson, Celeste, Toscana, Casa David, Cuptorul cu Lemne, Baroc, cofetăria Manuel sau patiseriile Exotic şi PaniGab, Bulevard Prestige şi Capitol.
Această manifestare de profesionalism şi, până la urmă, de suflet găzduită de sus numitul liceu slătinean (de unde, cu fiecare promoţie de absolvenţi, îşi iau zborul adevăraţi specialişti în domeniile pentru care s-au pregătit), a coincis cu „Ziua Europeană a Gătitului şi Alimentaţiei Sănătoase”. Această semnificaţie deosebită a zilei de 8 noiembrie, pe lângă cea de ordin religios (Ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril), a fost subliniată şi de directoarea liceului, prof. Mirela Dumitru care, în plus, adresându-se elevilor prezenţi, profesorilor şi reprezentanţilor firmelor partenere de practică, a precizat încă o dată scopul întregii activităţi: încurajarea consumului de preparate gătite şi identificarea modelului alimentar al elevilor şi efectul acestuia asupra randamentului şcolar. Cu alte cuvinte, la Liceul Tehnologic „Petre S. Aurelian”, elevii învaţă şi deprind, printre altele, şi ştiinţa de a găti şi a mânca sănătos.
Constantin Smedescu