Este lege! Se dă a doua pensie. S-a aflat și ce categorie de români va beneficia de acest venit. Sunt mii de angajați care vor avea parte de acest avantaj. Legea mai trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis și apoi va fi publicată în Monitorul Oficial.
Proiectul de lege ce reglementează cadrul legal pentru înfiinţarea schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale a fost adoptat miercuri, în unanimitate, de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
O nouă pensie pentru mii de români
Proiectul, iniţiat de Guvern, transpune prevederile Directivei (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (IORP). El defineşte principiile înfiinţării schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale, autorizarea schemelor de pensii ocupaţionale, constituirea fondului de pensii ocupaţionale prin contract de societate civilă, colectarea contribuţiilor şi investirea resurselor financiare ale fondurilor de pensii ocupaţionale, precum şi plata pensiilor ocupaţionale.
Preşedintele Comisiei pentru muncă, Adrian Solomon (PSD), a arătat că adoptarea acestor reglementări deschide „calea rezolvării” situaţiei pensiilor speciale.
El a menţionat că legea, odată promulgată, va da posibilitatea angajatorilor să organizeze scheme de pensii ocupaţionale, astfel încât, în baza unor contribuţii în timpul activităţii, angajaţii să poată beneficia de o altă componentă a pensiei, la final de carieră.
„Am reuşit azi să transpunem o directivă europeană care din 2016 se tot dorea a fi transformată în lege în România. Pensiile ocupaţionale deschid, astfel, şi calea rezolvării aşa-numitelor pensii speciale, pentru că o serie întreagă de categorii de profesii vor putea, prin implicarea angajatorilor, de acum încolo, să creeze o schemă de pensii facultative, prin care să suplinească acele beneficii pe care statul sau orice alt angajator şi le asumă printr-un contract implicit sau printr-un contract explicit. Contractele implicite pentru schema de beneficii definite sunt acele statute ale unor profesii, statute speciale – că vorbim de magistraţi, că vorbim de militari, că vorbim de aviatori sau de alte categorii, printre care, evident, şi parlamentarii. Deschidem astfel posibilitatea ca Pl-x 166 (Propunerea legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale – n.r.) şi Pl-x 292 (Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.456 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal – n.r.) să fie adoptate cât mai curând, dacă Guvernul se va pronunţa asupra amendamentelor care au fost depuse la Comisie”, a precizat el.
Cristian Seidler (USR) şi-a exprimat speranţa că adoptarea acestui proiect va permite eliminarea pensiilor speciale în şedinţa de plen de săptămâna viitoare.
„Mă bucur foarte mult că în România vom avea pensii ocupaţionale. Sper să fie promulgat proiectul cât mai repede. Şi încă de săptămâna viitoare putem, aici, în plen, ca un cadou mult prea întârziat, să facem dreptate şi să eliminăm orice pensie specială. Pentru că în sistemul pensiilor din România nu mai trebuie să existe nicio pensie fără contributivitate”, a spus reprezentantul USR, conform Agerpres.
Mara Calista (PNL) a arătat că pensiile ocupaţionale, existente şi în alte state europene, ar reprezenta un al treilea pilon al pensiilor, pe lângă cele contributive sau cele gestionate de Pilonul 2.
„România era una dintre puţinele ţări care nu avea reglementată legea pensiilor ocupaţionale. Da, este o soluţie ca adoptarea acestei legi să conducă la eliminarea pensiilor speciale, tocmai pentru că se va forma un statut concret pentru fiecare categorie în parte, între ce înseamnă angajator şi entităţile care vor gestiona pensiile ocupaţionale sau între persoane individuale şi entităţile care vor gestiona pensiile ocupaţionale”, a arătat ea.
Guvernul a adoptat pe 27 august un proiect de lege ce reglementează cadrul legal necesar pentru înfiinţarea schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale, inclusiv aspectele legate de administrarea acestora.
Iniţiativa constituirii unui fond de pensii ocupaţionale aparţine exclusiv unui administrator autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în timp ce schema de pensii este stabilită de către fiecare angajator care doreşte şi are capacitatea financiară să ofere angajaţilor săi astfel de beneficii.
Astfel, dacă un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaţionale, el este obligat să ofere informaţii despre aceasta tuturor angajaţilor săi şi poate stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru lucrători pe criterii de vechime, funcţie sau drepturi salariale. Totodată, pensia ocupaţională este facultativă, ceea ce înseamnă că încheierea unor relaţii contractuale între o persoană şi un angajator nu poate fi condiţionată de obligarea persoanei respective să contribuie în nume propriu la un fond de pensii ocupaţionale.
Sursa: capital.ro