EROII REVOLUȚIEI, COMEMORAȚI LA SLATINA. UN SINGUR REVOLUȚIONAR, PREZENT LA EVENIMENT

1
506

Deși în județul Olt, în timpul evenimentelor din 1989, nimeni nu și-a pierdut viața, în fiecare an se desfășoară un scurt ceremonial în care sunt amintiți eroii căzuți în țară la Revoluție.

Chiar dacă în Olt nu s-a tras niciun foc de armă, o serie de personaje locale au obţinut certificate de revoluţionar şi beneficiază, pe lângă indemnizaţia specială acordată în baza Legii 341, cunoscută şi sub numele de legea recunoştinţei , de o grămadă de avantaje.

Dacă la începutul anului 2015 în județul Olt figurau 74 de beneficiari pe Legea 341/2004, iar la începutul lunii mai 2018 erau 99, la sfârșitul anului trecut numărul acestora ajunsese la 105. Conform datelor oficiale la începutul acestui an în Slatina existau 57 de deţinători de titluri de luptători cu rol determinant, urmată de Caracal cu șase revoluționari sau urmaș de revoluționar şi Corabia cu cinci revoluţionari. Şi Drăgănești Olt și Izbiceni aveau câte trei revoluţionari, fiecare. De asemenea, revoluţionari existau şi în Balș, Brâncoveni, Drăghiceni, Şopârliţa, Şerbăneşti și Vișina Nouă, câte doi în fiecare localitate. Nu în ultimul rând, în Bălteni, Bobiceşti, Cezieni, Grădinile, Ianca, Movileni, Osica de Sus, Osica de Jos, Potcoava, Rotunda, Rusăneşti, Scornicești, Slătioara, Sprâncenata, Studina, Teslui, Văleni, Vlădila şi Vultureşti. De remarcat este faptul că județul Olt se mândreşte cu peste 70 de „Luptători remarcați prin fapte deosebite”. Pe lângă drepturi băneşti, revoluţionarii beneficiază, potrivit Legii 341/2004, şi de o serie de alte avantaje printre care 10.000 mp de teren extravilan sau 500 mp intravilan, locuinţă socială, cumpărarea sau închirierea, fără licitaţie, a unui spaţiu comercial de 100 de metri din domeniul public, medicamente gratuite toată viaţa, pensionare cu cinci ani mai devreme, dar şi altele.

Manifestările de la Slatina au cuprins un scurt ceremonial religios și depunerea de coroane. La eveniment au participat prefectul județului Olt, Florin Homorean, suprefectul Nicolae Hristescu, câțiva șefi ai unor instituții deconcentrate, cei doi viceprimari ai Slatinei și vicepreședinții Consiliului Județean Olt, lipsind, în schimb, primarul Slatinei și președintele CJ Olt, dar și parlamentarii de Olt. În alocuțiunea sa reprezentantul Guvernului în județ a precizat: Revoluția Română din decembrie 1989 a reprezentat unul din puținele momente de unitate națională din istoria țării noastre, fiind considerată un triumf al societății civile.

Anul acesta, iată, se împlinesc 31 de ani de când România şi-a reînceput drumul dezvoltării democratice, 31 de ani de la ziua în care destinul poporului român a fost rescris, 31 de ani de la renașterea speranţei românilor.

Nu avem voie să-i uităm pe cei care au avut curajul de a lupta pentru ţara noastră, pe cei care şi-au pierdut viaţa pentru ca noi să trăim în democrație, pe cei care au fluturat cu îndrăzneală, convingere și patriotism tricolorul găurit al României. Nu avem voie să-i uităm pe cei care au aprins flacăra revoluției la Timișoara și nici pe cei care mai apoi au purtat făclia aprinsă în toată țara.

În decembrie 1989, cei puţini au învins! Cei puţini ne-au redat nouă libertatea şi mândria naţională de a fi români! Datorită lor ne-am câștigat libertatea, dar și responsabilitatea de a ne decide singuri viitorul.

În semn de cinstire a celor care s-au jertfit pentru o societate mai bună, avem astăzi datoria morală de a arăta mai departe tinerelor generații că sacrificiul acestor eroi reprezintă drepturile și libertățile câștigate cu sânge.

În calitate de prefect al judetului Olt, îmi exprim compasiunea si atașamentul față de familiile, rudele și prietenii celor care s-au jertfit dar și celor care au supraviețuit Revoluției din decembrie 89 pentru ca noi să ne bucurăm de România de astăzi. Recunoștință eroilor!  Cinste neamului românesc! ”, a conchis prefectul de Olt.

De remarcat este faptul că, din zecile de luptători remarcați prin fapte deosebite din Olt la eveniment nu a fost prezent decât un singur revoluționar.

1 COMENTARIU

  1. Gustul ,Libertatii ,il stim noi,cei care in 1989 eram pe strazile tarii Romanesti,nu conteaza unde? Aduceti-va bine aminte inainte sa vorbiti,ca in acele timpuri nu puteai sa spui un banc,la adresa familiei Ceausescu dar sa mai Iesi pe strada impotriva lor.Nu cred ca nici unul di-n cei care au fost pe strada in acea perioada il INTERESA certificatul de revolutionar,vruoiam decit LIBERTATE.Este corect ca sa se Uite faptele bune,dar nu incercati sa aruncati cu noroi in cei care cu adevarat si-au riscat viata si libertatea.Respect REVOLUTIONARILOR ADEVARATI di-n 21 Decembrie 1989.Liviu

Comments are closed.