Emilia Ghinescu, Nicu Paleru şi Mariana Ionescu Căpitănescu, pe scena Festivalului Căluşăresc „Ilie Martin”- Coloneşti, ediţia a XIV-a

0
727

O nouă ediţie a Festivalului Căluşăresc „Ilie Martin”, cea de-a XIV-a, va avea loc joi, 20 iulie 2017, la Coloneşti. Pe scena ce va fi amenajată pe stadionul din localitatea Bătăreni vor susţine spectacole îndrăgiţii interpreţi de muzică populară Emilia Ghinescu, Nicu Paleru şi Mariana Ionescu Căpitănescu.

Pentru al paisprezecelea an consecutiv, pe 20 iulie, la Coloneşti, va fi organizat Festivalul Căluşăresc „Ilie Martin”. Manifestările cuprind spectacole de căluş oferite de mai multe formaţii de profil din judeţ şi nu numai. În plus, invitaţii de onoare vor întregi o atmosferă mult aşteptată de locuitorii din Coloneşti, dar şi de cei din comunele învecinate. Potrivit primarului comunei Coloneşti, Nicolae Stan, în deschiderea evenimentului va avea loc o resfinţire de biserică (Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva) şi o sfinţire de casă parohială în satul Bătăreni, unde va avea loc şi festivalul. Spectacolul va debuta la ora 15.00, cu o reprezentaţie a Ansamblului Căluşăresc „Ilie Martin” din Coloneşti. În continuare vor evolua pe cocheta scena din localitatea Bătăreni formaţiile de căluşari din: Stolnici, Hârşeşti, Bârla (din judeţul Argeş), Dobrun, Optaşi, Corbu, Scorniceşti, Oporelu, Pocoava şi bineînţeles din Coloneşti. Între orele 18.00 – 19.30, pe scenă vor evolua artiştii Ansamblului folcloric profesionist „Doina Oltului” din Slatina, Maria Ghinea și Ileana Lăceanu, familia Spânu din Pitești, Maricica Mihoianu și nea Nelu. La ora 19.45 va avea loc un moment de virtuozitate susținut de Ansamblul Călușăresc „Ilie Martin”, format din 50 de persoane. Între orele 20.00 – 22.00, publicul va fi răsfăţat cu spectacolul susţinut de îndrăgiţii interpreţi de muzică populară Emilia Ghinescu şi Nicu Paleru. Programul festivalului continuă de la ora 22.00 cu un recital susţinut de Mariana Ionescu Căpitănescu, iar de la ora 23.00 pe scena festivalului va urca interpretul Costinel Alecsandrescu. Bineînţeles că, din program, nu va lipsi focul de artificii. Însă autorităţile le promit coloneştenilor că sărbătoarea va ţine până dimineaţa. Tot pe 20 iulie, la Coloneşti, potrivit primarului Nicolae Stan, vor fi inaugurate şi târgul săptămânal şi piaţa agroalimentară din satul Bătăreni.

Ilie Bîzoi