Fostul deputat de Olt, Emil Albotă, preconizează un dezastru administrativ la Slatina deoarece primarul orașului, Mario De Mezzo nu a reușit să treacă prin Consiliul Local promisiunile din campania electorală.
De-abia are 4 luni de mandat, fără realizări, și edilul se vede câștigând și al doilea mandat:
”La Slatina, avem un primar care, după patru luni de la începutul mandatului, în loc să se ocupe de buna administrare a orașului și de realizarea proiectelor promise în campania electorală, vorbește tot timpul despre cel de-al doilea mandat! Nu a făcut nimic pentru Slatina, nu a reușit nici măcar să treacă prin Consiliul Local o hotărâre legată de investițiile promise. Acestea au rămas doar TikTok-uri de campanie electorală, deoarece Prefectura Olt a spus că nu sunt legale. Și cu „Slatina Strălucitoare” în glas, ne cere nouă, slătinenilor, să îi dăm timp. Sper că nu mai mult de 4 ani, deoarece, după eșecul primelor 4 luni, se anunță deja un dezastru administrativ total.” a transmis Albotă.
Țara arde și Albotă se piaptănă…. PSD ar fi cazul să se preocupe de reducerea cheltuielilor bugetare, respectiv de comasarea instituțiilor Statului și de reforma teritorial-administrativă a României. Bine ar fi, dar și înțelept, dacă s-ar începe cu reforma formei de guvernământ a României,deoarece destul am trăit cu minciunile republicii române.. Nu de alta, dar PSD a promovat incompetența și corupția la nivel înalt.Multi dintre cei care au condus și conduc instituții ale Statului român nu pot să își justifice averile dobândite,respextiv foști și actuali prim-miniștrii, miniștrii, parlamentari, presedinti de consilii județene, primari și viceprimari de municipii, orașe și comune….
Dle Albota, in ce calitate ne vorbesti noua, cetatenilor?
Daca ai probe ,,zdrobitoare,, si,, sange in instalatie,, adreseza-te organelor legale…
Nu gargara de doi lei! Cat ai fost parlamentar, te-ai fofilat de la orice activitati potrivnice cetatenilor si intereselor lor sub mandatul de trista amintire al lui MOT Emil & comp!
Acum, cand nu mai esti cam nimic, incerci sa revii in prim plan cu…copilarii stiute!
Pe ,,ai tai,, nu ii vezi ce fac?
Pe la spital, pe la alte instituii deconcentrate, politizate excesiv?
Toti sunteti o apa si un pamant…gaunos! Urat si mirositor de excremente!
Cred ca o abordare,, colegiala,, cel putin intre PSD si PNL, la nivel local, ar fi benefica noua, cetatenilor, decat aruncarea cu invective si fel de fel de justificari puerile despre cheltuirea haotica si nejustificata a banului public! Si nu numai atat…
Ca atare, lasati gargara, ca nu mai tine!
Dati-va mainile si porniti spre realizarea promisiunilor din campania electorala, totul in folosul cetatenilor, care va platesc ,INCA, regeste!
Nu enervati continuu,,turma,,! Va poate fi fatal !