Elevii clasei a XI-a C, de la Greceanu, lansează studii monografice despre personalitățile locale

0
204

Elevii clasei a XI-a C, profil socio-uman din cadrul Colegiului Național ”Radu Greceanu” în parteneriat cu Primăria Municipiului Slatina vă invită la lansarea celor mai noi studii monografice despre personalitățile istoriei și culturii locale, maționale sau universale care, prin originea lor, activitatea sau moștenirea culturală pe care ne-au lăsat-o, și-au legat numele de Slatina.

Evenimentul va avea loc joi, 14 noiembrie, cu începere de la ora 12:30 în incinta Atelierului Intercultural Victoria, strada Lipscani, nr. 68.

Colegiul Național „Radu Greceanu“ cu o vechime de 127 ani „este o unitate de învăţământ etalon a judeţului, situată în partea de jos a oraşului Slatina în imediata apropiere a dealului numit „Gradişte”, (vezi harta) unde profesorii şi elevii obţin rezultate de excepţie în munca de instrucţie şi educaţie“. Pentru Slatina, dar şi pentru o mare parte din sud-estul Olteniei, numele Liceului „Radu Greceanu“ este, ceea ce se cheamă în termenii gazetăriei contemporane, un „brand“.