Olimpiadele reprezintă o oportunitate unică pentru copii de a se dezvolta și de a-și demonstra abilitățile la nivel local, național și internațional.
Dumitru Andrei Mihai, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Ioniță Asan” din Caracal s-a calificat în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internaţională de Fizică.
Andrei a intrat în lot în urma rezultatului foarte bun obținut la Națională.
De asemena, a fost admis la Universitatea din Groningen la Facultatea de Fizică Aplicată.
“Mă pasionează științele exacte. În fiecare an merg la olimpiade de fizică, chimie sau Științele Pământului. Am fost admis în Olanda la Universitatea din Groningen la Facultatea de Fizică Aplicată. Mai departe îmi doresc să merg în Academie pe cercetare sau profesorat”, a mărturisit Dumitru Andrei Mihai.
Din când în când, Andrei mai compune și poezii. Pentru el, totul are o anumită frumusețe iar fizica și arta nu pot exista una fără cealaltă.
În această competiție, Andrei va reprezenta Liceul Teoretic “Ioniță Asan” cu multă mândrie și recunoștință.
“Felicitările noastre sincere îl însoțesc pe drumul său spre excelenţǎ şi suntem convinşi că va continua să straluceascǎ prin realizările sale ulterioare. Succes, ANDREI! Suntem alături de tine şi te susţinem necondiţionat în aceastǎ nouă etapă plină de provocari și oportunități!”, a transmis conducerea liceului “Ioniță Asan”.
Reușitele lui Andrei:
-Calificarea la Olimpiada Națională de Fizică-a intrat în lotul lărgit al României pentru internaționala de fizica.
-Calificarea la Olimpiada Națională de Chimie (pleacă duminică dimineața).
-Calificarea la Olimpiada Națională de Științele Pământului de la Arad (pleacă miercuri, dupa Paște).
-A fost admis la Universitatea din Groningen la Facultatea de Fizica Aplicată.
-A fost admis si la Universitatea din Eindhoven dar se va duce la Groningen.
Totodată, a obţinut și premiul I la concursul ,,NASA Space Apps Challenge Hackathon Craiova 2022”, unde a avut oportunitatea unică de a-și reprezenta țara și liceul în fața unei audiențe formate din cei mai importanți cercetători, astronauți, antreprenori și experți din domeniu.
Marilena Vasile