DSVSA Olt a anunțat marți, 31 mai, că va redeschide cantina de la Liceul „Ion Minulescu”, deficiențele fiind remediate. Astfel, elevii pot mânca la cantina unității de învățământ începând de marți, 31 mai.
„Ca urmare a solicitării reprezentanților Colegiului „ION MINULESCU” din Slatina, DSVSA Olt a efectuat recontrolul la respectiva cantină, unde s-a constatat remedierea deficiențelor identificate și ca urmare, începând de astăzi 31.05.2022, obiectivul și-a reluat activitatea.
Sunt în derulare controale în toate cantinele care deservesc unitățile de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal. În vederea prevenirii apariției unor episoade de toxiinfecție alimentară, în următoarea perioadă se vor intensifica controalele în unitățile de alimentație din imediata vecinătate a unităților de învățământ”, au transmis reprezentanții DSVSA Olt.
Reprezentanții DSVSA Olt au mai anunțat că a fost descoperită o singură probă neconformă, la smântână.
„Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt informează că Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor a finalizat analiza probelor de materie primă, prelevate în data de 25.05.2022, de la cantina Colegiului „ION MINULESCU” din Slatina. La o singură probă din cele analizate, respectiv smântână, rezultatul a fost neconform, investigațiile fiind în desfășurare. Toate datele obținute în urma verificărilor au fost comunicate către Direcția de Sănătate Publică Olt în vederea coroborării informațiilor”, au mai arătat reprezentanții DSVSA Olt.