DSP Olt: Patru olteni au murit din cauza COVID

0
650

DSP Olt a raportat patru noi decese din cauza COVID-19.

Este vorba despre un bărbat, de 74 de ani, din mediul rural, ce a ajuns pe 29 octombrie la Spitalul Slatina. Acesta a murit la zece zile distanță de la confirmarea cu virusul SARS-COV2. Anterior fusese confirmat și cu boala Parkinson, hipertensiune arterială și diabet zaharat.

Un alt deces este cel al unei femei, de 71 de ani, din mediul rural. Olteanca a fost internată la Spitalul Slatina pe 28 octombrie, iar o zi mai târziu a aflat că are test pozitiv la COVID. Avea și tensiune arterială, iar pe 11 noiembrie a murit din cauza infecției COVID.

O bătrână, de 82 de ani, din mediul rural, a fost și ea răpusă de virusul chinezesc. Femeia s-a prezentat pe 27 octombrie la o clinică privată pentru a se testa. După primirea rezultatului, aceasta a fost internată la Spitalul Caracal. Bătrâna suferise un transplant renal și avea și tensiune arterială. A murit pe 11 noiembrie.

Un alt bărbat, de 78 de ani, din mediul urban, testat tot la o clinică privată, a fost internat pe 4 noiembrie la Spitalul Colentina. Avea hipertensiune arterială, astm bronșic și boală renală. A murit pe 10 noiembrie.

De la izbucnirea epidemie de coronavirus, 133 de olteni au murit după ce au fost confirmați cu infecția COVID.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat joi, 12 noiembrie, 97 de cazuri noi la nivelul județului Olt. Numărul infectărilor a ajuns la 5.079, iar incidența a urcat la 1,69.

Până astăzi, 12 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 334.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), din care 224.916 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.142 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.