DRUMUL EXPRES CRAIOVA-SLATINA-PITEȘTI PRINDE CONTUR

0
981

Lucrările la Drumul Expres Craiova – Slatina- Pitești continuă într-un ritm alert.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat care este stadiul lucrărilor la această mare investiție care traversează nu mai puțin de 12 localități din județul Olt. Cele mai avansate lucrări sunt pe tronsonul 2, care cuprinde variantele ocolitoare ale Slatinei și Balșului, dar și un nou pod peste râul Olt.

Antreprenorii de pe tronsoanele 1 și 2 ale drumului expres Craiova – Pitești execută lucrări ample pentru finalizarea lucrărilor mai devreme față de termenele asumate contractual.

Stadiul fizic al lucrărilor este de 17.6% pe tronsonul 1, iar pe loturile aferente tronsonului 2 este de 68.13% pe lotul 1 și de 63.67% pe lotul 2.

Deși se află în procedură de proiectare, constructorul român a început organizarea de șantier necesară demarării lucrărilor de execuție ale tronsonului 3.

Pentru semnarea contractului de proiectare și execuție a tronsonului 4 se așteaptă expirarea perioadei de depunere a contestațiilor după desemnarea câștigătorului.

Antreprenorul tronsonului 2 a finalizat până acum peste 78% din grinzile necesare pentru realizarea lucrărilor de artă. Reamintim faptul că Anteprenorul realizează grinzile și prefabricatele necesare execuției acestui tronson în cadrul Fabricii de Grinzi proprie, amplasată în organizarea de șantier”, a anunțat CNAIR.

Drumul expres traversează județul Olt prin localitățile Balș, Bârza, Piatra-Olt, Slătioara, Milcov, Slatina, Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași, Tătulești și Colonești.

Sursa foto: youtube.com