DRAMĂ. Mamă și fiu, răpuși de coronavirus

0
2247

Medicul Dumitru Constantin de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt a fost înmormântat marți, 16 iunie, în comuna din Vâlcea, Vlăduleni, acesta fiind răpus de coronavirus.

Colegii de la Ambulanța Olt nu își pot explica dispariția prematură a prietenului lor.

Medicul Marian Furtună de la Ambulanța Olt spune că, inițial, medicul nu a prezentat simptomatologie.

„La început nu avea simptome, cel puțin cât a fost internat la Vâlcea. A fost chiar surprins să afle că este bolnav. L-am rugat să se transfere la Slatina și mi-a zis că se simte bine la Vâlcea și nu are motive să se mute în Slatina. Am încercat să-l conving să se mute, să vină să stăm împreună, la Slatina. A zis că se simte bine la Vâlcea, că este mai aproape de casă și preferă să nu se mute. Când l-au transferat la București nu am vorbit cu el, în schimb, am vorbit cu sora lui, la înmormântare, care mi-a spus că a plecat conștient. Era într-o stare acceptabilă. Era conștient și surprins că-l trimit la București. Spunea că se simte bine. După transferul de la București nu am mai vorbit direct cu el, am văzut că ultima data a intrat pe WhatsApp pe 25 luna trecută și, de atunci, nu a mai răspuns nici la telefon. Era intubat. A fost un șoc pentru noi, pentru că, inițial, nu a prezentat niciun fel de simptomatologie. Noi când ne-am internat aveam simptome, el a fost o bună perioadă asimptomatic și chiar nu înțelegea ce se întâmplă, starea s-a degradat rapid”, a spus medicul Marian Furtună, și el la rândul său confirmat cu COVID-19.

Doctorul Furtună vorbește cu mare regret despre prietenul său. Drama este cu atât mai mare cu cât mama medicului Dumitru Constantin a murit tot din cauza COVID-19.

„Noi îi spuneam Teo, m-am înțeles foarte bine cu el, un coleg foarte bun. De câte ori apelam la el, mă ajuta de fiecare dată. Am lucrat peste cinci ani împreună. Relația noastră trecuse dincolo de colegialitate, eram prieteni, chiar ne înțelegeam foarte bine. De fiecare data m-a ajutat cu un schimb de ture, sau să plece el la solicitare când am avut eu o problemă, găseam înțelegere”, a adăugat medicul Marian Furtună.

Acesta spune că prietenul său muncea foarte mult, ascensiunea sa profesională fiind una remarcabilă. Povestea medicului este una de excepție și arată de fapt munca și determinarea acestuia. Doar așa se explică cum medicul Dumitru Constantin a reușit să ajungă de la muncitor necalificat într-o fabric de pantofi din Drăgășani la un medic dedicat.

„El a fost, inițial, muncitor necalificat la o fabrică de pantofi din Drăgășani, apoi a lucrat ca șofer. A ajuns asistent medical în Vâlcea, apoi a muncit foarte mult, a învățat, și-a dat Rezidențiatul. A lucrat o perioadă în Dolj ca medic, apoi s-a mutat la noi, era și medic de familie la Șușani. Lucra foarte mult. Muncea la Ambulanța Olt, era medic de familie la Șușani și lucra și la un centru de permanență din Vâlcea”, a adăugat Furtună.

Într-un comunicat de presă și Societatea Națională de Medicina Familiei și-a exprimat regretul față de dispariția prematură a doctorului Dumitru Constantin.

„Doctorul Dumitru Constantin de la Vâlcea a murit, luni, 15 iunie, în urma infecției cu coronavirus. Doctorul Constantin a fost până la 40 de ani asistent medical pe Amulanță, în Vâlcea, apoi a făcut Facultatea de Medicină și s-a specializat în Medicină de familie. A fost un medic dedicat pacienților săi, dar tot timpul a iubit intervenția în urgență. În paralel cu munca la cabinetul din comuna Șușani, făcea și gărzi la Ambulanța Olt. A fost de gardă într-o tură cu neșansă: șapte colegi s-au infectat și toți au ajuns la spital. Pe doctorul Constantin, virusul l-a răpus la câteva zile după ce mama sa a murit, răpusă de aceeași suferință. Drama e mare pentru familia sa, pentru pacienții săi, pentru toți colegii care l-au cunoscut sau nu. Medicii de familie din întreaga țară, prin intermediul SNMF, transmit condoleanțe apropiaților și își exprimă regretul față de pierderea colegului de la Vâlcea”, se arată într-un comunicat al Societății Naționale de Medicina Familiei.

Medicul Dumitru Constantin și Marian Furtună sunt cei doi medici de la Ambulanța Olt care au fost confirmați cu coronavirus, infectarea lor fiind legată de asistenta din Mioveni, prima care a fost diagnosticată cu COVID-19.

Medicul Marian Furtună este vindecat de coronavirus, se simte bine, iar de miercuri, 17 iunie, își reia activitatea la Ambulanța Olt.