Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a virat joi, 13 mai, peste 84 de milioane de lei în conturile unităților administrativ-teritoriale care au depus solicitări pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru 152 de obiective de investiții, finanțate prin cele două etape ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Din județul Olt, două localități au primit bani în contul lucrărilor efectuate prin PNDL.
Două primării din Olt au primit bani pentru finanțarea investițiilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre localitățile: Optași-Măgura și Dobroteasa.
Suma alocată se ridică la valoarea totală de 1.159.732,96 lei.
Situația plăților PNDL pentru obiectivele de investiții din județul Olt este următoarea:
Optași- Măgura – 1.025.680,85 lei;
Dobroteasa – 134.052,11 lei;
Trebuie precizat faptul că, pentru etapa I, a fost plătită suma de 7.954.700,72 de lei pentru 19 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 76.546.408,10 de lei pentru 133 de proiecte de investiții.