Administraţia Fondului de Mediu a publicat recent o nouă listă cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programelor Rabla şi Rabla Plus.
Din judeţul Olt, în această etapă, o singură instituție publică a depus cerere şi a fost acceptată în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla și Rabla Plus) pentru achiziţia unui autovehicul. Este vorba despre Spitalul Municipal Caracal care va beneficia de o finanțare de 6.500 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou.
De altfel, în ultima ședință a comitetului de Avizare în cadrul Programului Rabla Clasic au fost acceptate 186 dosare pentru 300 autovehicule. Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 50 dosare pentru 106 autovehicule, dintre care 85 pur electrice și 21 electrice hibride.
Potrivit situaţiei prezentate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), până în prezent două instituții publice din Olt au primit undă verde pentru a-și cumpăra mașini noi. Este vorba despre Primăria Grojdibodu și Spitalul Municipal Caracal care vor primi fiecare câte 6.500 de lei pentru achiziția unui autovehicul nou.