Dosare penale pentru evaziune fiscală pe numele a șapte afaceriști din Olt

0
2009

Nu mai puțin de șapte afaceriști din Olt s-au ales cu dosare penale pentru acuzaţii de evaziune fiscală, în primele patru luni ale acestui an. Prejudiciul adus statului de patronul evazionist a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt la peste 2,7 milioane RON (adică peste 27 miliarde ROL).

Inspectorii fiscali au efectuat în primele patru luni din 2019, aproape 370 de acţiuni de inspecţie fiscală, iar șapte patroni certați cu legea au picat în plasa organelor de control. Ingineriile financiare îi pot costa libertatea pe afaceriștii olteni care au acum dosar penal pentru evaziune fiscală. Controalele inspectorilor fiscali nu s-a lăsat doar cu dosare penale, ci şi cu amenzi pentru cei aflaţi în afara legii.

 „La nivelul AJFP Olt, în perioada ianuarie-aprilie 2019, au fost efectuate 365 inspecții fiscale  la persoane juridice și fizice. Din cele aproape 370 de inspecții fiscale, 269 au fost efectuate la persoane juridice și 96 la persoane fizice. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 29 amenzi contravenţionale, în valoare de 60.500 de lei. Din cele 29 de amenzi, 19 au fost aplicate persoanelor juridice, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 54.900 de lei, iar 10 amenzi au fost aplicate persoanelor fizice, cuantumul fiind de 5.600 de lei. În perioada ianuarie-aprilie 2019 au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea efectuării cercetărilor, șapte sesizări penale pentru un prejudiciu în valoare de 2.725.806 lei”, a precizat șeful AJFP Olt, Valentin Daniel Ghercioiu, la solicitarea Gazeta Oltului.

Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii si exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.

Potrivit inspectorilor fiscali, printre domeniile de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală se numără: intermedierile în comerţul cu produse diverse; fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor; lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale;  comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi colectarea deşeurilor nepericuloase. În 2018 nu mai puțin de 44 de afaceriști olteni s-au ales cu dosare penale pentru evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului de patronii evazionişti a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul AJFP Olt la peste 20 de milioane RON (adică peste 200 de miliarde ROL).