Doi afaceriști din Olt s-au ales cu dosare penale, în primele patru luni din 2020.
Inspectorii fiscali au efectuat în primele patru luni ale anului, peste 250 de acţiuni de inspecţie fiscală, iar doi patroni certați cu legea au picat în plasa organelor de control. Ingineriile financiare îi pot costa libertatea pe afaceriștii olteni care au acum dosar penal.
Controalele inspectorilor fiscali nu s-a lăsat doar cu dosare penale, ci şi cu amenzi pentru cei aflaţi în afara legii. „La nivelul AJFP Olt, în perioada ianuarie-aprilie 2020, au fost efectuate 256 inspecții fiscale la persoane juridice și fizice. Din cele aproape 256 de inspecții fiscale, 186 au fost efectuate la persoane juridice și 70 la persoane fizice. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 14 amenzi contravenţionale, în valoare de 68.123 de lei. Din cele 14 amenzi, 11 au fost aplicate persoanelor juridice, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 65.123 de lei, iar trei amenzi au fost aplicate persoanelor fizice, cuantumul fiind de 3.000 de lei. În perioada ianuarie-aprilie 2020 au fost stabilite sume suplimentare la persoane juridice și fizice în valoare de 5.970.350 de lei, din care: sume suplimentare stabilite în urma inspecțiilor fiscale efectuate la persoane juridice 5.467.460 lei; sume suplimentare stabilite în urma inspecțiilor fiscale efectuate la persoane fizice 502.890 lei. Totodată, în perioada ianuarie-aprilie 2020 au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea efectuării cercetărilor, două sesizări penale. De asemenea, la trei operatori economici a fost diminuată pierderea fiscală cu suma de 226.761 lei”, a precizat șeful AJFP Olt, Iulius Daniel Doagă, la solicitarea Gazeta Oltului.
Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii si exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.
Potrivit inspectorilor fiscali, printre domeniile de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală se numără: intermedierile în comerţul cu produse diverse; fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor; lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale; comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi colectarea deşeurilor nepericuloase.
În 2019 nu mai puțin de 17 afaceriști olteni s-au ales cu dosare penale pentru evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului de patronii evazionişti a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul AJFP Olt la 3.312.843 lei (adică peste 33 de miliarde ROL).