Câştigul salarial mediu net a crescut în luna iulie 2019 cu 217 lei, faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit ultimelor raportări ale Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Olt.
Astfel, câştigul salarial mediu net, în intervalul de raportare, a fost de 2.687 lei, înregistrând o creştere cu 8,8%, faţă de luna iulie a anului precedent, când se situa la valoarea de 2.470 lei, şi o scădere cu 0,6 procente faţă de luna iunie 2019, când nivelul era de 2.702 lei.
„Comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net a crescut în agricultură, silvicultură şi pescuit cu 3,2% (de la 1.953 lei, la 2.015 lei), în servicii a scăzut cu 3,4% (respectiv de la 2.805 lei, la 2.711 lei), iar în industrie şi construcţii a crescut cu 2,5% (de la 2.643, la 2.710 lei). Cel mai mare câştig salarial mediu net s-a înregistrat în servicii, respectiv 2.711 lei”, se arată în buletinul DRS Olt.