DOMENIILE ÎN CARE SE CÂȘTIGĂ CEL MAI BINE ÎN OLT

0
497

Câştigul salarial mediu net a crescut în luna august 2020 cu 406 lei, faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit ultimelor raportări ale Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Olt.

Astfel, câştigul salarial mediu net, în intervalul de raportare, a fost de 3.107 lei, înregistrând o creştere cu 15%, faţă de luna august a anului 2019, când se situa la valoarea de 2.791 lei, şi o creștere cu 1,5 procente faţă de luna iulie 2020, când nivelul era de 3.061 lei. „Comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură, pescuit a scăzut cu 1,9% (2.145 lei faţă de 2.186 lei), în industrie şi construcţii a crescut cu 5,2% (3.293 lei faţă de 3.131 lei), iar în servicii a scăzut cu 1,4% (3.021 lei faţă de 3.064 lei). Cel mai mare câştig salarial mediu net s-a înregistrat în industrie şi construcţii, respectiv 3.293 lei”, se arată în buletinul DRS Olt.