„De astăzi s-a terminat cu dubla măsură…”, anunța profetic Marcel Ciolacu, de la înalta tribună a Parlamentului României, cu ocazia asumării răspunderii pentru noile măsuri fiscale. Și era precum Zarathustra lui Nietzsche care, coborând din izolarea de pe munte în mijlocul oamenilor, îi anunța că Dumnezeu a murit și că începe epoca Supraomului.
Desigur, suntem la un moment de răscruce și trebuie să fim de acord cu reformatorul prim-ministru care ne spune că așa nu se mai poate continua. Dar nu putem, în același timp, să nu ne exprimăm îndoiala că respectivele măsuri fiscale ar fi suficiente. Căile Domnului sunt atât de încurcate când e vorba de România, că am ajuns să așteptăm ca pe o binecuvântare adevărata reformă, mereu amânată, a reorganizării administrativ-teritoriale a țării. Actuala fărămițare pe județe nu mai corespunde demult noilor realități, fiind menținută însă, pentru că în baza ei s-au format baroniile locale, care s-ar vedea în pericol de moarte dacă s-ar trece la altă reorganizare.
Revenind la recentul discurs din Parlament al premierului Ciolacu, reținem, deocamdată, ideea cu privire la dezicerea de dubla măsură. Este și acesta un mod de recunoaștere indirectă a faptului că, în viața statului român, dubla măsură a fost, cel puțin până acum, o practică la ordinea zilei. Iar cel mai recent exemplu ni-l oferă tragicele întâmplări petrecute la Crevedia (Dâmbovița) și Călimănești (Vrancea). Observați că în legătură cu ambele situații folosesc termenul de „întâmplare”. Bineînțeles că au fost niște factori favorizanți și niște responsabili care aveau datoria să le prevină, dar înainte de toate au fost întâmplări. Întâmplări din acea categorie care include și explozia din 24 septembrie a.c. dintr-un apartament din Sibiu, soldată cu doi morți, în legătură cu care, în mod ciudat, presa nu s-a inflamat.
În schimb, s-a inflamat rău de tot în legătură cu cea de la Crevedia.Nu spunem că nu trebuia. Spunem doar că trebuia să fie măcar tot atât de inflamată și în legătură cu explozia de la Călimănești. Nu băgăm mâna în foc, dar se pare că la Călimănești a fost mai mult decât prostia muncitorului de la Crevedia, care nu a strâns bine furtunul în timp ce transfera gazul în altă cisternă. La producerea tragediei de la Călimănești se pare că a contribuit și o decizie greșită din partea unei autorități, care a permis să se lucreze într-un loc pe unde se știa că trece o conductă de gaze. Probabil, tocmai asta l-a și determinat pe prefectul de Vrancea să declare imediat, în chiar dimineața de după noaptea în care a avut loc explozia, că vinovați sunt muncitorii care săpau acolo, adică exact cei patru pe care suflul exploziei i-a trimis într-o lume mai bună. De unde știa reprezentantul guvernului în teritoriu ce s-a întâmplat acolo, înainte să demareze o cercetare?
Întrebăm, nu dăm cu parul. A se observa însă dubla măsură. În timp ce despre Crevedia s-a vorbit săptămâni în șir, iar familia Doldurea a fost stigmatizată în întregul ei, inclusiv primarul Caracalului, Ion Doldurea, pentru simplul motiv că era tatăl patronului firmei Flagas, desi de 10 ani se retrăsese din afaceri, ei bine, în legătură cu tragedia de la Călimănești s-a vorbit foarte puțin, sfârșindu-se prin a se pune batista pe tot țambalul. Explicația este simplă: în timp ce la Călimănești este vorba de doi elefanți, adică firma lui Umbrărescu și Distrigaz, la Crevedia este vorba numai despre un elefant mai mic, mai ușor de vânat pentru mult râvniții colți de fildeș. Care nu se știe în vitrina cărui vânător vor figura, ca trofee, dacă, până la urmă, elefantul mai mic va cădea.
Deocamdată, se cuvine să salutăm poziția adoptată de conducerea Parchetului General, care nu a mai procedat ca pe vremea Codruței Kovesi care, blocând conturile societăților ai căror patroni erau arestați, le trimitea direct în faliment. De data aceasta, firma implicată în accidentul de la Crevedia nu are conturile blocate, poate să funcționeze în celelalte puncte de lucru, să-și păstreze furnizorii și să-și plătească muncitorii în continuare. Măcar aici putem observa un început de normalitate.
Ceea ce însă nu putem spune și despre atitudinea autorităților și a presei față de întâmplarea de la Călimănești. Punând în oglindă cele două întâmplări, se poate ușor constata dezechilibrul frapant în ce privește maniera de abordare. Nimeni, de pildă, nu s-a legat de averea lui Umbrărescu. În timp ce familia Doldurea a fost căutată și la dinți, presupunându-se a fi de aur, despre Umbrărescu nici măcar nu s-a pomenit că are o avere estimată la circa 300 milioane de euro, că locuiește într-un adevărat palat, dispunând și de avion propriu, ca și de elicopter.
Cum spuneam, diferența este de ordin cantitativ. Contează mărimea. La Crevedia a fost un elefant mai mic, la Călimănești, nu unul, ci doi, și încă foarte mari. Smerenia și teama cu care vânătorul s-a apropiat de cei doi elefanți care, în atotputernicia lor, au lovit cu trompele conducta de gaz de la Călimănești, provocând o explozie ce a trimis direct în rai patru suflete, trădează interese politice incomparabil mai mari. La adăpostul lor, Umbrărescu și Distrigaz vor putea merge mai departe, în timp ce Flagas-ul lui Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal, poate să-și caute de pe acum un cimitir al elefanților, unde să-și dea ultima suflare dacă lucrurile vor evolua într-o anumită direcție. Adică într-una care să conserve dubla măsură.
Constantin Smedescu
