Doi bărbați din Drăgănești-Olt, dosar penal pentru comerț ileagal cu pește

0
378

În perioada 9-11 martie 2021, polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor îndreptate împotriva habitatelor piscicole și a achiziționării, transportului şi comercializării ilegale a produselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit.
Polițiștii au verificat 122 de obiective și au controlat peste 230 de mijloace de transport(vehicule și ambarcațiuni), fiind aplicate 104 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei.
Au fost constatate 8 infracțiuni, dintre care 3 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanța de Urgență nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.
De exemplu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Drăgănești-Olt, au depistat doi bărbați, de 55 și 58 de ani, din localitate, în timp ce ofereau spre vânzare pește din specia caras.
Întreaga cantitate de pește a fost ridicată în vederea denaturării.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea și comercializarea de pește fără documente legale, faptă prevăzută şi pedepsită de Ordonanța de Urgență nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.