DOAGĂ REVINE LA ŞEFIA FINANŢELOR DIN OLT

0
2011

Magistraţii Tribunalului Olt au admis, miercuri, 28 aprilie, cererea de suspendare a Ordinului nr.4145 emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin care Daniel Iulius Doagă era schimbat din funcția de șef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) şi revenirea acestuia pe post.

Daniel Doagă a fost înlocuit de la şefia AJFP Olt, pe 21 decembrie 2020, cu Florinel Meleru.  Doagă a contestat în instanţă schimbarea sa. Deși decizia instanței nu este definitivă ea trebuie pusă în aplicare imediat.

„Obligă pârâta la repunerea reclamantului în situaţia interioară şi reintegrarea în funcţia publică de conducere deţinută anterior, precum şi la plata unor diferenţe între veniturile obţinute, începând cu data de 21.12.2020 şi până la repunerea în situaţia anterioară, şi cuantumul salariilor indexate, majorate şi recalculate de care ar fi beneficiat. Obligă pârâta la plata sumei de 4000 de lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în minuta Tribunalului Olt.

Florinel Meleru revine în Structura Activității de Inspecție Fiscală, unde activa anterior.