Grevă generală anunțată miercuri la Ministerul Tineretului și Sportului și în toate instituțiile subordonate – cluburi sportive, tabere și direcții județene.
Protetatarii sunt nemulțumiți de venituri și de lipsa de personal. Sindicatul Naţional Sport şi Tineret – organizatorul protestului – susține că în urma aplicării legii salarizării, 70% din personal, indiferent de vechime, studii sau funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună.
Sindicaliștii cer plata orelor suplimentare și a muncii în zilele de sâmbătă şi duminică, de sărbători legale, acordarea de vouchere de vacanţă pentru salariaţii federaţiilor sportive naţionale și suplimentarea numărului de angajaţi.
DJTS Olt se alătură grevei naționale începând de astăzi.
„Atât eu, cât şi colega mea, am decis să intrăm în grevă generală, pentru a fi alături de colegii din ţară. Avem foarte mult de lucru în această perioadă, însă am decis să sistăm orice activitate, pentru că suntem întrutotul de acord cu revendicările de la nivel naţional. Solicităm egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare”, a menționat Gabriela Răduţescu, inspector DJST Olt, membru al Sindicatului Naţional Sport şi Tineret.
Greva va înceta în momentul în care se vor găsi rezolvări viabile pentru nemulțumirile puse în prim plan de către Sindicatul Național Sport și Tineret.