Repornirea Alum Tulcea va fi posibilă în momentul în care situaţia privind energia electrică va permite redeschiderea a cel puţin două hale de la Alro, a declarat joi, la Slatina, directorul general al Alro, Marin Cilianu.
“Noi ne dorim să redeschidem Alum, iar în momentul în care vom avea energie şi putem să redeschidem încă minim două hale, Alum va fi pornită”, a afirmat Cilianu, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor prezenţi joi, la Slatina, la un eveniment de punere în funcţiune a unei noi facilităţi, Cutsmart Systems, la unitatea de prelucrare a aluminiului.
Directorul general al Alro Slatina a menţionat că grupul are un proiect de producerea energiei în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia, respectiv realizarea unei centrale electrice pe gaze naturale de 850 MW, aflată în prezent în procedură de licitaţie.
“Avem un proiect şi pentru producere energie, suntem în parteneriat cu CEO, pentru proiectul de la Işalniţa (Centrală electrică pe gaze naturale), în care Alro este partener şi are circa 40% din acest proiect şi lucrăm cu ei pentru a face o centrală de 850 MW. Evoluează foarte bine. Documentaţia de licitaţie este în SEAP, avem destul de multe firme care au descărcat-o şi acum suntem în perioada de clarificări pentru a le da cât mai multe informaţii ca să facă ofertele. La sfârşitul anului 2027 (se va finaliza proiectul n.r.), noi suntem optimişti”, a spus Cilianu.
Potrivit acestuia, strategia companiei rămâne aceeaşi, urmărindu-se realizarea de produse cu valoare adăugată mare şi foarte mare şi cât mai aproape de utilizarea finală şi de utilizatorul final.
“Strategia companiei este aceeaşi, de a fabrica produse cu valoare adăugată mare şi foarte mare, să fim cât mai aproape de utilizarea finală şi cât mai aproape de utilizatorul final. Este o unitate care a rezistat într-un mediu destul de greu, pentru că estul Europei a fost impactat foarte mult de criza energetică, comparativ cu preţul energiei din Europa de Vest, în Europa de Est sunt preţuri mari şi încă fabricile de profil suferă din această cauză. Alro a fost tot timpul deasupra liniei de plutire, putem să spunem că deja începând din luna iunie suntem pe profit, trendul e bun”, a menţionat reprezentantul companiei.
Alro Slatina a inaugurat joi, la unitatea de prelucrare a aluminiului, facilitatea Cutsmart Systems, realizată printr-o investiţie de 13,7 milioane lei, fiind vorba de o instalaţie ce permite tăierea de înaltă precizie a produselor din aluminiu, adaptate nevoilor specifice ale clienţilor din diverse industrii.
“Acum sărbătorim nu doar lansarea facilităţii Cutsmart, ci şi redefinirea companiei noastre, printr-o nouă identitate, care reflectă angajamentul nostru faţă de inovaţie, eficienţă şi durabilitate. La Alro, pentru a creşte şi a rămâne competitivi trebuie să evoluăm constant, în această industrie. Industria aluminiului nu este străină schimbării şi nici noi. De aceea ziua aceasta este foarte importantă, lansarea Cutsmart reprezintă viitorul companiei noastre, precizie şi o abordare centrată pe client. (…) Cutsmart Systems înseamnă să vii cu profilul în plăci de aluminiu cât mai aproape de utilizarea finală. Este un prim pas spre o următoare investiţie, un al doilea pas care va însemna cât mai aproape de forma de utilizare finală”, a mai arătat Marin Cilianu.
Primarul ales al municipiului Slatina, Mario De Mezzo, prezent la inaugurarea noii investiţii, a afirmat că fabrica Alro constituie un reper pentru municipiu şi că angajamentul său şi al administraţiei locale este de a susţine acest “vârf de lance” al economiei locale.
Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a punctat că evoluţia şi dezvoltarea municipiului Slatina sunt strâns legate de compania producătoare de aluminiu.
“Trebuie să spun cât de importantă este contribuţia dumneavoastră la dezvoltarea comunităţii locale şi cât de important este pentru noi, ca autorităţi publice judeţene, să avem un partener de încredere în misiunea pe care ne-am asumat-o. Vreau să vă felicit pentru principiile prin care aţi ales să dezvoltaţi compania, pentru că evoluţia şi dezvoltarea municipiului Slatina sunt strâns legate de această companie. Investiţia de astăzi, prin care vă consolidaţi poziţia de partener important pe piaţa clienţilor, oferind soluţii avansate, în funcţie de evoluţia cererii, creează pentru noi două sentimente puternice. Primul este siguranţa locurilor de muncă şi al doilea este legat de sentimentul de mândrie locală. Pentru că noi, slătinenii, reuşim să facem cele mai bune produse într-o piaţă de profil. Prin această nouă investiţie, dar şi prin toate investiţiile pe care Alro le-a făcut în retehnologizare şi protecţia mediului, treceţi la un nivel de progres superior. Deci, locurile de muncă, proiectele sociale pentru comunitate şi dezvoltarea pe toate palierele sunt lucruri extrem de importante pentru noi”, a menţionat Oprescu, în discursul susţinut la eveniment.
Alro Slatina este printre principalii angajatori de pe platforma industrială Slatina, având peste 2.500 de angajaţi şi oferte de muncă în mod constant, în special pentru ingineri metalurgi, automaticieni, cât şi specialişti în vânzări.
sursa:https://financialintelligence.ro