Biroul Teritorial Olt al ALDE a luat decizia de a-i retrage sprijinul politic directorului Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Olt, Ileana Ghiță. Decizia de retragere a sprijinului politic a fost luată de membrii Biroului Teritorial cu 25 de voturi „pentru”.
Directorul AJPIS Olt a rămas fără sprijin politic din partea partidului din care face parte, ALDE. Măsura a fost luată joi, în cadrul Biroului Teritorial al ALDE Olt. Motivele pentru care s-a luat această măsură, în opinia președintelui ALDE Olt, deputatul Mihai Niță, sunt abaterile repetate de la disciplina de partid. „ În statutul nostru, al partidului, există un articol prin care cei care ocupă funcții publice și fac asemenea abateri repetate, chiar mici, pot fi sancționați cu retragerea sprijinului politic. Dacă era o singură abatere nu era niciun fel de problemă. Sunt niște lucruri care zic eu că dacă intrăm în amănunte ne pierdem. Eu i-am atras atenția în repetate rânduri prin ceea ce a făcut dumneai ca membru de partid, că nu mă interesează viața personală, că greșește față de colegi, prin modul de exprimare. În concluzie, a avut în repetate rânduri abatere de la disciplina de partid și nu cred că un membru de partid trebuie să se comporte așa cum s-a comportat dumneai în ultimele trei luni”, a declarat deputatul Niță.
Directorul AJPIS Olt, Ileana Ghiță, a refuzat să comenteze această situație. „Aș avea multe de spus în apărarea mea, dar mă abțin să comentez această situație”, a declarat Ghiță. Ileana Ghiță este director al AJPIS Olt din iunie 2012, ocupând funcția prin concurs.