DEZASTRU. Ferma de porci de la Tufeni, lovită de pestă. 37.500 de suine, ucise

0
470

Ferma de porci de la Tufeni, județul Olt, este lovită de pesta porcină africană, probele prelevate din exploatația comercială fiind confirmate pe 3 septembrie de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București.

Este cea de a patra fermă de porci din Olt afectată grav de pesta porcină în ultimele săptămâni, după exploatațiile de la Negreni (31.000 porci uciși), Ipotești (30.000 porci uciși, Constantinești (1.647 suine ucise).

Autoritățile s-au întrunit pe 4 septembrie în cadrul unei ședințe a Centrului Local de Combatere a Bolilor Olt și au decis uciderea a 37.500 de capete. Sunt cele mai multe animale ucise într-o fermă din județul Olt, în acest an.

„În data de 04.09.2021, la Instituţia Prefectului s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB) şi a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploatația comercială de porci din localitatea Tufeni, județul Olt, unde se va aplica măsura eliminării tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 37.500 capete suine, în conformitate cu prevederile legislației sanitare veterinare în vigoare. Carcasele porcilor morți sau eliminați din focar și toate materialele din incinta exploatației vor fi distruse sub supraveghere oficială în conformitate cu prevederile legale”, se arată într-un comunicat remis de DSVSA Olt.

Zona de protecție cuprinde următoarele localități: TUFENI, ICOANA-FLORU. Include, de asemenea, FV 28 BRĂNEASA, FV 29 GHIMPEȚENI și FV 27 ICOANA .

Delimitarea zonei de supraveghere pentru pestă porcină africană include localitățile:

ICOANA-URSOAIA, CORBU – MILCOVENI, CIUREȘTI, BUZEȘTI, MOVILENI, ȘERBANEȘTI-ȘERBANEȘTII DE SUS, STRUGURELU, CRÂMPOIA-BUTA, TUFENI-STOBORĂȘTI, BARZA, GHIMPEȚENI-GHIMPEȚENII NOI, include FV 28 BRĂNEASA, FV 29 GHIMPEȚENI și FV 27 ICOANA.

Potrivit datelor transmise de DSVSA Olt, sunt active, la această dată, opt focare de pestă porcină africană la porcii domestici din gospodăriile populației, după cum urmează : Topana – 1 focar, Leleasca – 1 focar, Cungrea – 2 focare, Verguleasa – 2 focare, Obârșia – 1 focar, Fălcoiu – 1 focar și trei focare în  exploatații comerciale de porci din localitățile Constantinești, Ipotești și Negreni.

foto:arhivă