Se urlă în draci cum că nu sunt locuri de muncă. Că noi vrem, domnule, să mergem să muncim, da’ n-avem unde. Am 22 de ani şi cred că asta este o problemă pe jumătate falsă.
Pentru că majoritatea oamenilor nu au calităţile necesare şi o pregătire suficientă astfel încât să fie compatibili pentru o slujbă. Şi când spun calităţi mă refer la seriozitate, decenţă, loialitate. Majoritatea se aşteaptă ca slujba să fie acel loc unde pleci dimineaţa şi de la care te întorci pe la orele 16:00, după ce-ai socializat toată ziua cu colegii. Şi, bineînţeles, să primeşti mulţi bani pentru activitatea desfăşurată.
Vă place să-i compătimiţi pe cei din mediul rural. Sau pe cei plecaţi din ţară. Primii n-au cum să prezinte încredere, atunci când în grădinile lor te sâsâie şerpii, în loc să fie cultivate niscaiva legume. Dar ei continuă să se bată cu pumnu’ în piept c-ar vrea să muncească. Iar dintre cei plecaţi, câţi au contracte de muncă şi câţi mint acasă că lucrează la restaurante, când ei sunt la furat sau umplu bordelurile? Oare dacă s-ar întoarce cele 4 milioane de români plecaţi, statul ar face faţă la rata de infracţionalitate?
Pun mereu întrebarea asta celor care se plâng: dacă nu îţi găseşti un loc de muncă, de ce nu ţi-l creezi? N-am niciun fel de aşteptare că cineva îmi va da un răspuns bine argumentat din prima. Oamenii isteţi deja au purces la treabă, fără a face paradă de asta. Şi aici începe, de fapt, problema.
Că pentru a-ţi înfiinţa business-ul tău trebuie să treci printr-o birocraţie infernală. Că, după ce munceşti de nu mai ştii de tine, ajungi să plăteşti mai mult de jumătate din ceea ce produci statului. Care stat întreţine un deţinut cu aprox. 2.500 de lei/lună, în timp ce bursa mea de merit de la facultate este de 600 lei. Care stat dă ajutoare sociale ălora de la ţară, care abia de-şi mătură prin curte. E la limita prostiei faptul că eu ca angajator, dacă ofer un salariu de 5.000 lei, trebuie să plătesc 1.500 lei impozit pentru el. Şi tu, angajatule, plăteşti la rândul tău impozit pe venit. Care tot din salariu, deci din banii mei, îl plăteşti. Repet, e la limita prostiei să plăteşti de două ori impozit pe acelaşi drac.
Mă minunez şi mă îngrijorez pe zi ce trece. Nu ştiu în ce să mai cred. Vreo schimbare n-o să vină prea curând, liderilor politici le convine de minune situaţia asta. Iar noi, cei puţini, ne cam supunem majorităţii. Cică aşa e democraţia românească.
