Derapaj la Poliția Rutieră OLT

0
2557

Poliția Rutieră din județul Olt întâmpină probleme mari. Numărul accidentelor rutiere a crescut considerabil în comparație cu anul care tocmai se încheie. Diferența o fac cei 13 morți și câteva zeci de răniți, însă și faptul că instituția nu are o conducere stabilă.

Atât șeful poliției rutiere județene, cât și organele de conducere ale birourilor rutiere din Slatina, Caracal, Balș și Scornicești însoțite de alți ofițeri și agenți de circulație au atins pragul pensionării. Astfel că lipsa lor se concretizează într-un gol de cadre specializate în acest domeniu.

În fruntea Poliției Rutiere Județene interimatul este ținut de comisarul Bogdan Voica, iar la biroul municipal Slatina interimatul este asigurat de insp.-șef Cristian Tița.

În urmă cu puțin timp a avut loc concursul pentru ocuparea postului vacant de la biroul județean, organizat de către conducerea centrală. Surpriza a fost că singurul înscris a fost chiar cel care este acum interimar. Nu a obținut însă nota minimă – 7.00 –  pentru a-și lua în primire postul.