Guvernul României prelungește termenele pentru Programul Tomata 2020!”
Prelungirea celor două termene, atât de valorificare, cât și de depunere a actelor, pentru fermieri reprezintă o modificare vitală, care se impunea, astfel încât acestia să aibă, atât posibilitatea comercializării, tomatele fiind afectate de condițiile meteorologice nefavorabile din acestă primăvară, cât și a depunerii documentelor justificative, care să ateste valorificarea producției de tomate obținute din spații protejate.
Termenele de comercializare și de depunere a documenteleor se vor prelungi până la 1 IULIE, respectiv 15 IULIE.
În aceste demersuri s-au implicat atât fermieri, reprezentanți ai Uniunii Salvăm Țăranul Român, cât și Președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, dar și deputatul Gigel Știrbu.