Deputatul Gigel Știrbu: ”Persoanele cu dizabilităţi intelectuale vor avea posibilitatea să muncească, să se căsătorească, să-şi manifeste voinţa şi preferinţele, cu sprijinul necesar”

Date:

Deputatul de Olt Gigel Știrbu a anunțat că potrivit unui proiect aprobat de Guvern, persoanele cu dizabilităţi intelectuale vor avea posibilitatea să muncească, să se căsătorească, să-şi manifeste voinţa şi preferinţele, cu sprijinul necesar:

”PNL susține autonomia persoanei cu dizabilități, a respectării voinței, preferințelor și nevoilor sale. Guvernul a aprobat proiectul de lege care prevede măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, care va urma în scurt timp parcursul legislativ în Parlament. Este vorba despre instituirea unui mecanism articulat de luarea a deciziei. Persoanele cu dizabilităţi intelectuale vor avea posibilitatea să muncească, să se căsătorească, să-şi manifeste voinţa şi preferinţele, cu sprijinul necesar. Este o abordare nouă în legislația națională, modernă, conformă nevoilor resimțite la nivel social și în practica instanțelor și în armonie cu exigențele internaționale și constituționale în materie.” a precizat liberalul.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae!„

Pe 6 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf....

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...