În fiecare an, în data de 19 februarie, este omagiat Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. În 2021, se împlinesc 145 de ani de la nașterea sa.
Pe marginea acestui subiect, deputatul de Olt, Gigel Știrbu, a făcut următoarea declarație:
”Vineri, 19 februarie, sărbătorim 145 de ani de la ziua naşterii marelui sculptor român, Constantin Brâncuşi. ”Părintele sculpturii moderne” este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, iar ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal. Chiar şi după zeci de ani, lucrările sale ocupă un loc de cinste printre marile creaţii artistice ale lumii.
Această zi a fost declarată zi de sărbătoare naţională, potrivit unei propuneri legislative al cărei inițiator am fost împreună cu alți colegi, pentru a aduce un omagiu unuia dintre cei mai mari sculptori ai lumii. Drept urmare, Legea nr 305 din 2 decembrie 2015 privind declararea zilei de 19 februarie „Ziua Brâncuşi”, a fost obligația noastră de a o iniția, pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi!
O frază rostită de Brâncuşi şi rămasă până astăzi în memoria colectivă, fiind foarte reprezentativă, este: „Eu am facut piatra să cânte pentru Omenire.” a declarat parlamentarul.