Deputatul Gigel Știrbu, despre Moțiunea de cenzură

0
254

Deputatul de Olt, Gigel Știrbu, consideră că Moțiunea de cenzură inițiată de PSD este un act grav de iresponsabilitate și de sabotare a eforturilor României în plin război sanitar. În susținerea acestei afirmații, parlamentarul face următoarele precizări:
”Textul moțiunii de cenzură a PSD este un almanah de fake-news. Acuzațiile PSD sunt niște gogomănii incredibile, minciuni bombastice și falsuri grosiere, ticluite după modelul sovietic de discreditare prin orice mijloace, inclusiv prin născocirea unor fapte și situații care nu au nicio legătură cu realitatea.
Ca finalitate, moțiunea de cenzură înseamnă:
• instabilitate instituțională și haos administrativ
• lipsirea statului român de instrumente eficiente în gestionarea crizei, precum cele care pe care are un Guvern în funcție
• suprapunerea crizei politice peste perioada dificilă pe care o traversăm, deturnarea agendei reale, afectarea interesului public
• ignorarea imperativului sanitar, social și economic actual, cu efecte dramatice pentru viața fiecărui român și pentru economie
• negarea pericolului peste care România încă nu a trecut și compromiterea efortului tuturor de până acum de a depăși criza sanitară
PSD este atât de orbit de calculele politice, disperat să parvină la putere prin orice mijloace oricât ar fi de lipsite de responsabilitate, încât este dispus să sacrifice orice, să pună sub dubiu obligația actuală a statului român de a salva cât mai multe vieți în pandemie.
Chiar dacă moțiunea de cenzură a PSD are șanse modeste de a fi adoptată, acțiunea în sine arată un act politic săvârșit cu intenția de a face rău. Moțiunea de cenzură a fost depusă fără să beneficieze de numărul necesar de semnături pentru a fi adoptată (205 semnături față de 233 de voturi necesare).
Momentul este ales din rațiuni exclusiv politice, raportate la conjunctura congresului PSD, fără a ține cont în vreun fel de interesul public.
PSD are un istoric de uneltiri împotriva Guvernului PNL, cu precădere în perioada crizei COVID-19, pentru a amputa instrumentele folosite pentru a ține sub control criza sanitară.
PSD nu s-a mulțumit cu faptul că a lăsat în urmă stocuri sanitare ZERO, România fiind complet nepregătită pentru pandemie, dar a acționat și acționează pentru slăbirea capacității statului român de a administra situația curentă.
PSD a susținut, fie direct prin lideri ai săi, fie indirect prin campanii subterane, nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, cultivarea teoriilor conspirației și a negaționismului.
Chiar președintele PSD, Marcel Ciolacu, în repetate rânduri a fost surprins fără mască sanitară, în situații în care purtarea acesteia era obligatorie. Conduită explicită împotriva măsurilor de protecție au avut: Cătălin Rădulescu, Adrian Solomon, Irinel Stativă, Dumitru Buzatu.
PSD nu s-a delimitat în mod neechivoc de personajele care încalcă normele de protecție sanitară menite să salveze viața.
Gabriela Firea s-a numărat printre cei care au contestat public, fără a prezenta vreo dovadă, rata de infectare din București raportată de autorități, încurajând astfel la neglijarea pericolului.
PSD a contestat necesitatea prelungirii stării de alertă, adică a continuării aplicării măsurilor de protecție sanitară.
PSD, în complicitate cu Avocatul Poporului, a urmărit anularea instrumentelor legale folosite în plină criză sanitară. Din păcate, oameni ai PSD din CCR au dat curs acestui plan, fără să țină cont de consecințele deciziilor lor.
De câte ori Guvernul a avut la dispoziție instrumentele necesare pentru a acționa, criza sanitară a intrat pe un trend descendent și lucrurile au putut fi ținute sub control.
De fiecare dată când PSD a intervenit, fie direct, fie prin oameni plantați în instituții transformate în „filiale ale PSD”, pentru a pune bețe în roate Guvernului, situația sanitară s-a degradat în mod accelerat.
Momente cheie în care PSD, prin politizarea crizei sanitare, a pus în paranteze capacitatea statului român de a face față pandemiei:
1. Anularea amenzilor din perioada stării de urgență, fiind preferați cei care au încălcat normele de protecție sanitară, au sfidat regulile, în defavoarea majorității românilor care au fost corecți, au respectat normele sanitare și au contribuit la limitarea răspândirii virusului. Această acțiune i-a încurajat pe cei care nu au respectat regulile să le încalce în continuare.
2. Trecere de la starea de urgență la starea de alertă, contestată de Avocatul Poporului la CCR cu puțin timp înainte de a fi instituită, deși se știa public de intenția de a trece la o altă fază începând cu 15 mai. Contestația a fost depusă doar pentru a lăsa Guvernul fără mijloace eficiente de acțiune, nu pentru a servi interesului legitim al cetățenilor. Acest a necesitat adoptarea Legii 55/2020, care a permis tergiversarea și folosirea poziției parlamentare de către PSD pentru inițierea a fel de fel de amendamente menite să pună bețe în roate Guvernului (ex: imposibilitatea de a detașa personalul medical și a altor categorii în zonele cu deficit în gestionarea crizei)
3. Anularea măsurilor de izolare și carantinare, care își dovediseră eficiența în perioada stării de urgență, a determinat cel mai mare număr de infectări pe care l-a avut România de la începutul pandemiei.
• • Circa 5.000 de persoane infectate cu noul coronavirus NU au mai putut fi spitalizate/izolate/carantinate și au răspândit fără restricții virusul în societate.
• • Timp de 2 săptămâni PSD a tergiversat noua lege în Parlament, inventând fel de fel de pretexte în Senat, după ce în Camera Deputaților parlamentarii PSD au adus amendamente proiectului inițiat de Guvern.
• • După intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea creșterea numărului persoanelor infectate a putut fi stabilizată.
PSD dinamitează echilibrul economic obținut cu greu de Guvernul PNL, în contextul unei situații internaționale extrem de dificile care nu ocolește România.
Guvernul PNL, împreună cu președintele Klaus Iohannis, a obținut pentru România un pachet financiar extrem de avantajos din fondurile europene de 80 de miliarde de euro.” a declarat Gigel Știrbu.