Deputatul de Olt, Florin IORDACHE, este pornit împotriva PUCIȘTILOR: ”Mai bine ne despărțim!””

0
980

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache (PSD), a declarat sâmbătă, la un post TV, că în ședința de luni a CExN trebuie să există „o discuție și o clarificare” legată de liderii care critică partidul, el precizând că „mai bine ne despărțim” de cei care nu respectă votul majorității, relatează Mediafax.

„Eu m-am săturat să discutăm la televizor de reacțiile unor colegi. Dvs vedeți că opoziția nu prea există și noi le dăm subiecte de dezbatere”, a declarat sâmbătă, la Realitatea TV, social-democratul Florin Iordache.

Întrebat dacă la ședința de luni a CExN al PSD se va discuta despre sancțiuni, Iordache a răspuns: „Fără îndoială trebuie avut o discuție și o clarificare. Adică dacă avem dispute. E anormal ca o serie de colegi să iasă în spațiul public, să critice, să nu fie de acord cu puncte de vedere ale Guvernului, ale partidului. Trebuie să stăm acolo să analizăm. E contraproductiv să criticăm la televizor și să nu ne clarificăm în interior”.

Social-democratul a adăugat că există riscul aplicării unor sancțiuni.

„Fără îndoială, da. Dacă hotărăsc ceva și prin vot majoritatea există și dacă într-o organizație de partid se decid printr-un vot al majorității anumite chestiuni, cei care nu se supun votului, atunci mai bine ne despărțim decât să continuăm scandalul”, a completat Iordache.

Acesta a menționat că l-au deranjat criticile lui Adrian Țuțuianu la adresa unor miniștri, însă a spus că nu știe cum ar vota în cazul în care se va propune excluderea vicepreședintelui PSD.

„Pe mine m-a deranjat modul cum și-a permis domnul Țuțuianu să critice anumiți colegi. La partid nu a avut astfel de poziții, și iată facem deliciul presei cu acele subiecte de can can. Nu știu dacă aș vota (excluderea lui Țuțuianu – n.r.), haideți să vedem argumentele. Ar trebui să spună domnul Țuțuianu de ce a ieșit în spațiul public și și-a criticat colegii. A ieși în spațiul public și a critica colegii nu cred că este fair-play. Sunt vreo 65 de colegi care vor participa la CEx, fără îndoială va participa și el”, a mai declarat Florin Iordache.