Deputatul Cătălin Grecu, l-a interpelat pe ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, solicitând regimul de impozitare a parcurilor fotovoltaice:
”Am transmis astăzi o interpelare către Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prin care solicit clarificarea regimului de impozitare al parcurilor fotovoltaice – o problemă care generează o serie de neclarități, cum ar fi: încadrarea acestora în categoria clădirilor sau construcțiilor, încadrarea în Titlul IX , capitolul II-Impozit de clădiri sau Titlul X-Impozit de construcții, din Codul Fiscal, iar în funcție de acest aspect, dacă reprezintă impozit la bugetul local sau la cel de stat, previzionarea surselor de venit la nivel local.
În plus, există și riscul, ca în urma controalelor Curții de Conturi, să se stabilească abateri de natură economico-financiară, în urma încadrării în una din cele două categorii.
Problema mi-a fost semnalată de către primăria Grojdibodu, dar sunt sigur că reprezintă o incertitudine de care se lovesc mulți edili.
Sper într-un răspuns care să elimine lacunele legislative în ceea ce privește regimul de impozitare al parcurilor fotovoltaice.” a declarat social-democratul