Deputatul Adrian Chesnoiu și primarul Ion Doldurea, momente emoționante la Catedrala “Adormirii Maicii Domnului”din Caracal. Au primit Ordinul”Sfântul Constantin Brâncoveanu”

0
203

Duminică, 16 iunie, la Catedrala “Adormirii Maicii Domnului” din Caracal, în cadrul slujbei, au avut loc două evenimente importante.
Deputatul Adrian Chesnoiu și primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, au trăit un moment emoționant, primind Ordinul „Sfântul Constantin Brâncoveanu” înmânat de către Preasfinția Sa Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, pentru sprijinul acordat bisericii.
Totodată, a fost sfințită racla cu veșmintele Sfântului Dimitrie Cel Nou, dăruite de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în prezența unui număr mare de credincioși.

Ordinul „Constantin Brâncoveanu” este o distincție acordată de Biserica Ortodoxă Română pentru merite deosebite în promovarea valorilor culturale și spirituale românești.  Această distincție subliniază atât importanța moștenirii culturale, cât și angajamentul continuu pentru protejarea și promovarea acesteia în comunitate.

Reușitele pe care le-am avut în viață le datorez, în mare măsură, credinței nestrămutate în Dumnezeu!
Alături de dl. Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, un om cu credință, susținător și promotor al valorilor Bisericii Ortodoxe Române, am generat proiecte de care suntem mândri în comunitatea noastră.
Am avut onoarea să fim binecuvântați astăzi, de către Preasfinția Sa Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, căruia îi mulțumesc pe această cale pentru cateheză și îndrumare creștină!
Cu evlavie și recunoștință, amândoi am primit Ordinul “Sfântul Constantin Brîncoveanu” pentru sprijinul acordat Bisericii.
Tot astăzi, cu ocazia slujbei oficiate de Preasfinția Sa la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Caracal, a fost sfințită racla cu veșmintele Sfântului Dimitrie Cel Nou, dăruite cu dragoste eparhiei noastre de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, spre folos și închinare tuturor celor care trec pragul catedralei noastre!
Cu sufletul plin de fericire și recunoștință îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toate cele primite în viață, căci nimic nu se săvârșește fără voia Lui!”, a transmis deputatul Adrian Chesnoiu.

Marilena Vasile