”Partidul Social Democrat și-a asumat prin programul de guvernare creșterea pensiilor și a salariilor, iar aceste creșteri au avut loc pentru că am considerat că bunăstarea românilor este mai presus de orice interes politic sau economic. Că trebuie să direcționăm creșterea economiei și către oameni. Ne uităm tot timpul cu interes și chiar cu invidie la alte state, vrem o țară ca afară, dar strâmbăm din nas când trebuie să redistribuim resursele publice către oameni și viața pe care o duc zi de zi. Ba mai mult, ne arătăm îngrijorați că se sufocă bugetul și economia, culmea, când nu este deloc așa.
Și mă refer aici la partidele de opoziție. Opoziția nu a votat legea salarizării și asta se uită. Mulți dintre colegii deputați din opoziție s-au abținut când s-a adoptat legea pensiilor. Și asta se uită. Când te opui unor astfel de legi, te opui unei vieți mai bune pentru români. Și acest lucru trebuie să-l reamintim și noi tot timpul, oamenii să știe și în viitor ce să aleagă.
Trăim vremuri politice agitate, însă trebuie să înțelegem că sub nicio formă România nu mai trebuie supusă unor experimente de austeritate, așa cum s-a întâmplat în timpul mandatului fostului președinte. Și iată că, totuși, apar voci, zvonuri, intenții ascunse cu privire la diminuarea acestor drepturi care ne aduc mai aproape de standardele europene de viață. Chiar dacă decalajul încă este mare, tot suntem mai aproape decât am fost acum trei ani, când PSD a preluat guvernarea și a pus în practică un program de guvernare ambițios.
Alianța 2020 – USR – PLUS, PNL și alte partide care tot amenință ba direct sau mai voalat cu tăieri de pensii și salarii, este o alianță împotriva bunăstării oamenilor.
De la 1 septembrie pensiile au crescut. Iar aceasta este încă o promisiune îndeplinită, nu este o iluzie vândută de către noii oameni din politica românească care nu înțeleg că guvernarea se adresează în primul rând oamenilor. Peste 5 milioane de pensii bazate pe contributivitate s-au majorat în funcție de valoarea punctului de pensie de la 1100 de lei la 1265 lei, asta înseamnă o majorare cu 15% a pensiilor. De la 1 septembrie 2020 se vor mări din nou pensiile și punctul de pensie va ajunge la 1775 lei, adică, practic, se va dubla comparativ cu anul 2016, când am intrat la guvernare și când valoarea acestuia era de doar 871,7 lei.
Faptul că partidele de opoziție au refuzat să semneze „Pactul național pentru bunăstarea românilor”, propus de noi, este un semn de întrebare pe care fiecare român trebuie să și-l pună. Românii nu mai trebuie să treacă printr-o nouă perioadă de austeritate. A fost de ajuns și a fost o lecție politică importantă. Dar să vedem cine a avut de învățat din ea.” a declarat Președinte PSD Olt, Paul Stănescu.