Deputatul Gigel Știrbu, despre Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă

Date:

La 1 aprilie este comemorată Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea nr.68/2011.
Pe marginea acestui subiect, deputatul de Olt Gigel Știrbu face următoarea declarație:
”Să nu ne uităm niciodată istoria! Joi, 1 aprilie, comemorăm 80 de ani de când trupele sovietice au masacrat sute sau chiar mii de români bucovineni, într-o singură zi, lângă localitatea Fântâna Albă. Despre acest masacru s-a putut vorbi abia în anul 2000, până atunci orice referire la acest eveniment fiind interzisă de către autoritățile sovietice și mai apoi, de cele ucrainene. Acum 80 de ani, aproximativ 2-3000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România la 1 aprilie 1941, dar au fost seceraţi de grănicerii sovietici., si apoi îngropați în gropi comune!
În memoria victimelor de atunci, în România 1 aprilie a fost decretată „Ziua Națională în memoria românilor, victime ale masacrelor, deportărilor, foametei și altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ținutul Herței și Basarabia”.
Pe lângă acest omagiu adus miilor de români care şi-au pierdut viaţa ucişi de armata sovietică, avem datoria să nu uităm niciodată aceste crime împotriva românilor şi să ne învăţăm copiii despre aceste lucruri, deoarece un popor care şi-a pierdut memoria este un popor fără conştiinţă de sine.” a declarat liberalul.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...