Darius Vâlcov răspunde acuzațiilor de plagiat

0
621

Darius Vâlcov răspunde miercuri, pe Facebook, acuzațiilor de plagiat după ce PressOne a scris că el a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti. „Răspunsul meu este simplu: EXCLUS!”, scrie consilierul premierului Dăncilă pe Facebook.

`Pentru că nu era suficientă decredibilizarea mea, cu invenții privind lingouri și bani ascunși prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajați ai SRI (am inclus aici și acoperiții), cataloghează teza mea de doctorat drept una parțial plagiată. Răspunsul meu este simplu: EXCLUS!`, este mesajul lui Vâlcov.

Potrivit PressOne, mai mult de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei de doctorat a lui Darius Vâlcov, intitulată „Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană”, sunt plagiate. Lucrarea a fost susţinută la un an de la aderarea la UE, în 2008, tema fiind la acel moment depăşită.

Sursele originale identificate de PressOne sunt exclusiv cărţi de economie care nu sunt disponibile online.

Conducătorul de doctorat al lui Darius Vâlcov este profesorul Emil Negrea de la FFABBV, care între timp s-a pensionat.