Darius Vâlcov a fost pus sub acuzare într-un nou dosar

0
629

Fostul ministru al Finanţelor Darius Bogdan Vâlcov a fost pus sub acuzare într-un nou dosar. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt îl acuză pe fostul primar al Slatinei și ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov de instigare la dare și luare de mită. Așadar fostul ministru s-a procopsit cu cel de-al treilea dosar de corupţie al lui Vâlcov care ajunge să fie judecat.  

Anchetatorii susţinând că acesta a constituit trei societăţi comerciale, SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL, SC CONTIS COMPANY SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii, ce acţionau ca un tot unitar.

„Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea, un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru- astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1.000 lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Despre fostul ministru, procurorii au reţinut că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL, SC CONTIS COMPANY SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.

Cum va scăpa basma curată și de această dată, rămâne de văzut. Cert este că magistrații au mai tot timpul de lucru atunci când vine vorba de Darius Vâlcov și echipa sa de… pulifrici.