Paradoxal, dar în momentul de față Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt nu dispune de aparatura necesară efectuării examenelor de laborator pentru determinarea conținutului brânzeturilor.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții DSVSA Olt în cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice al județului Olt. Aceștia susțin că în cazul în care cineva solicită o astfel de analiză probele sunt trimise la București. În așteptarea rezultatelor de laborator singurul sfat al reprezentanților DSVSA Olt este să nu cumpărați brânză de la colțul străzii sau din locuri neautorizate.
„Săptămâna trecută m-a sunat cineva care cumpărase o bucată de brânză de la un vânzător de pe un trotuar și voia să-i fac eu o analiză, să-i spun câtă clorură de calciu există în acea brânză. Primul lucru pe care i l-am spus este de ce a cumpărat din astfel de locuri. În al doilea rând eu ca să fac o analiză trebuie să am o suspiciune. Ori acel om care vinde brânză nu este înregistrat. În acest caz trebuie dumneavoastră să duceți proba la un laborator. Și nici nu se face în Olt, se face la București. Este un examen laborios. I-am recomandat de asemenea să cumpere numai din magazine autorizate pentru că este mult mai sigură”, a declarat dr. Mariana Mitroi, din cadrul DSVSA Olt. Totuși reprezentanții sanitar-veterinari ne recomandă o metodă pe cât de simplă pe atât eficientă care ne arată prezența sau absența clorurii de calciu în compoziția brânzei, însă nu și cantitatea. „Este o metodă pe care o facem noi acasă este și ne arată prezența sau absența, nu și cantitatea. Se ia o bucățică de brânză, cât o cutie de chibrituri se introduce în congelator, se lasă 24 de ore, se scoate și dacă devine sfărâmicioasă are substanța care nu trebuie”, a conchis dr. Mitroi.
Ilie Bîzoi