Craiova este al șaselea oraș ca mărime din România și oferă multe locuri de vizitat pe parcursul weekendurilor. Dacă îți planifici zilele libere în această zonă din sudul țării, atunci poți opta pentru vizite la palatele boierești din apropiere sau la muzee.
De asemenea, autoritățile locale au investit semnificativ în infrastructura și spațiile de relaxare și distracție. În weekend poți cumpăra bilete la „Sala Polivalentă Craiova”, o locație unde au loc, de obicei, evenimente sportive cum ar fi meciuri de handbal, baschet sau chiar spectacole pentru copii și concerte.
În Craiova nu doar Sala Polivalentă este o atracție principală. Încearcă o plimbare prin centrul orașului pentru a te convinge de farmecul aparte pe care îl emană. Unul dintre obiectivele turistice pe care merită să îl vizitezi este Casa Băniei, cea mai veche clădire laică care datează din anul 1699. Aceasta a fost construită în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu, remarcându-se prin elementele arhitecturale specifice stilului brâncovenesc. Casa beneficiază de două niveluri, arcade susținute de stâlpi subțiri, iar în camere poate fi obsertvată o boltă din cărămidă.
Un alt loc de vizitat din Craiova este Muzeul de Artă. Aici sunt păstrate peste 1.200 de piese de artă realizate de artiști autohtoni și străini. Sunt expuse picturi aparținând școlii flamande, neerlandeze, franceze și italiene. Constantin Lecca, Theodor Aman, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza sunt pictorii români ale căror opere de artă sunt expuse la Muzeul de Artă din Craiova.
La Muzeul de Artă se găsesc și lucrări ale lui Constantin Brâncuși, cum ar fi „Sărutul” sau „Domnișoara Pogany”. Acestea fac parte din prima perioadă de creație a lui Brâncuși, când a realizat cursuri la Școala de Artă și Meserii din Craiova.
Tot în Craiova vei găsi și Grădina Botanică Alexandru Buia care a fost inaugurată în anul 1952, fiind una dintre cele mai vechi din țară. În această locație sunt găzduite peste 3.000 exemplare de foioase și 900 de specii exotice crescute în sere, punctul de atracție find grădina de trandafiri.
Nu trebuie să ratezi nici Parcul Nicolae Romanescu, amenajat încă de la începutul secolului al XX-lea primarul orașului din acel moment al cărui nume îl poartă. Parcul are o suprafață de aproape 100 de hectare și a câștigat medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris în anul 1900. Zona dispune de o intrare înconjurată de specii rare de arbori. De asemenea, în parc se mai află și un pod suspendat impresionat, alături de mai multe lacuri unde te poți plimba cu barca. Aici mai găsești un teatru de vară, o grădini zoologică, Casa Bibescu, plus câteva restaurante și un foișor.
Ce alegi pentru un weekend în Craiova? O plimbare prin unul dintre cele mai mari parcuri din România? Un eveniment la sala polivalentă sau o vizită la muzeu? Decizia pare greu de luat la prima vedere, dar un lucru este cert: Craiova oferă multe oportunități pentru a te relaxa în weekend alături de familie sau prieteni.