După ce prefectul de Olt, Florin Homorean, a fost confirmat cu COVID-19, la nivelul prefecturii au fost luate o serie de măsuri. Astfel, luni, 13 iulie, a avut loc dezinfecția spațiilor în care își desfășoară activitatea prefectul, precum și a spațiilor comune (holuri, scări, etc.).
Totodată, au fost identificate toate persoanele din instituție care au intrat în contact cu prefectul. Sunt 13 angajați cu care Homorean a intrat în contact, iar toți așteaptă rezultatele testelor.
„Într-o primă etapă au fost identificați 13 angajați cu care persoana infectată a intrat frecvent în contact. Datele de identificare ale acestor persoane au fost comunicate către Direcția de Sănătate Publică Olt în vederea desfășurării anchetei epidemiologice și testării Covid-19 potrivit metodologiei INSP. Persoana infectată a fost admisă la locul de muncă după efectuarea triajului la intrarea în unitate întrucât temperatura corporală măsurată nu a înregistrat niciodată valoarea de 37,3 grade Celsius. Totodată, a fost limitat accesul în instituție până la primirea rezultatelor testării Covid-19 pentru persoanele anterior menționate și anularea întâlnirilor planificate a fi organizate la sediul Instituției Prefectului – Județul Olt în perioada 13 și 14 iulie 2020”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.
Tuturor persoanelor care intră în Prefectura Olt li se măsoară temperatura corporală cu termometru non-contact și se solicită purtarea obligatorie a măștii de protecție.