Cresc pensiile

0
521

Punctul de pensie va creşte în următorii trei ani. Dacă în prezent valoarea punctului de pensie este de 1.100 lei, în 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, în 2020 va crește la 1.775 lei, urmând ca în 2021 să ajungă la 1.875 de lei. Din 2022, valoarea punctului de referinţă se va indexa, anual, cu inflaţia, se arată în proiectul noii legi a pensiilor.

O altă modificare adusă în proiectul noii legi a pensiilor prevede ca pensia minimă să se calculeze raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv.

„Astfel, persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară, fără a depăși procentul maxim de 75%. Persoanele cu vechime între 10 ani și 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. În cazul în care, din calculul pensiei rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta. Prin noul act normativ, se doreşte eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechitățile din sistem dintre femei și bărbați care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite, a precizat Claudia Măldăraru din cadrul Casei Județene de Pensii Olt.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici stagiul complet de cotizare. Proiectul referitor la noua Lege privind sistemul public de pensii se bazează pe mai multe principii fundamentale: contributivitate, adică plată în funcție de contribuție; egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani; solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor, imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

Printre noutățile aduse de acest proiect de lege se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare.

Condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte. Proiectul prevede tot 4 categorii de pensii, cea de limită de vârstă, cea anticipată, cea de invaliditate și cea de urmaș. Sunt aceleași patru categorii ca și în vechea lege, dar unele au suferit modificări de structură. Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a primit undă verde de la Guvern, dar pentru a se aplica, inițiativa legislativă trebuie dezbătută și aprobată de Parlament. Chiar dacă va ajunge în Monitorul Oficial anul acesta sau anul viitor, noua lege a pensiilor se va aplica abia de la 1 septembrie 2021.

Ilie Bîzoi