COVID a mai luat șase vieți, în Olt. 25 de olteni, în stare gravă, la Terapie Intensivă

0
588

Potrivit datelor transmise de DSP Olt marți, 26 octombrie, 180 de cazuri noi au fost înregistrate la nivelul județului, fiind raportate și șase decese din cauza COVID. Astfel, de la începutul pandemiei, 22.718 de olteni au trecut prin boală.

Din păcate, 331 de pacienți sunt internați în unitățile medicale din județ, 25 fiind în stare gravă la Terapie Intensivă, din care șase sunt intubați.

Totodată, 2.939 de persoane se află în izolare, la domiciliu, iar 2.166 de persoane sunt în carantină, acasă. 104.501 de teste au fost efectuate de la începutul pandemiei, în Olt.

Tot marți, autoritățile din județ au raportat șase decese. Toate persoanele decedate au fost nevaccinate împotriva infecției COVID 19.

Este vorba despre o femeie de 44 de ani, din mediul rural, ce a ajuns pe 24 octombrie la Spitalul Slatina, unde a fost confirmată cu virusul SARS-COV2. Olteanca avea și diabet zaharat de tip II și a murit pe 25 octombrie.

A murit și un bătrân de 80 de ani, din mediul rural. Pe 20 octombrie, acesta a fost confirmat cu COVID, iar două zile mai târziu s-a internat la Spitalul Slatina. Avea și hipertensiune arterială, decesul survenind pe 24 octombrie.

O femeie de 77 de ani, din mediul rural, care avea și hipertensiune arterială, a fost și ea răpusă de COVID. A murit pe 24 octombrie, acasă.

O femeie de 63 de ani, din mediul rural, a ajuns pe 23 octombrie la Spitalul Slatina, unde a fost confirmată cu SARS-COV2. Potrivit datelor transmise de DSP Olt, olteanca nu avea alte boli asociate și nici nu i-au fost depistate pe perioada internării în spital.

O femeie de 54 de ani, din mediul urban, s-a prezentat pe 24 octombrie la UPU Slatina, zi în care a și murit. Rezultatul testului pozitiv la COVID a venit pe 25 octombrie. Femeia suferea și de obezitate.

Un alt deces este cel al unei femei de 72 de ani, din mediul rural. Acesta a ajuns pe 17 octombrie la Spitalul Municipal Caracal, unde a fost confirmată cu COVID. Avea și diabet zaharat tip II și pleurezie bilaterală și a murit pe 24 octombrie.

Peste 3.000 de olteni s-au vaccinat, în ultimele 24 de ore

Autoritățile au anunțat că 3.069 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID, în ultimele 24 de ore. Numărul dozelor de vaccin realizate împotriva COVID-19 până pe 25 octombrie este de 188.526 doze, după cum urmează:
-doza I = 86.190 doze ( 73.686 doze de Pfizer BioNTech + 6.734 doze de Moderna + 5.774 doze de AstraZeneca);
-doza II = 72.901 doze ( 61.527 doze de Pfizer BioNTech + 6.053 doze de Moderna + 5.318 doze de AstraZeneca);
-doza III= 10.502 doze (10.037 doze de Pfizer BioNTech + 464 doze de Moderna );
-numărul doze administrate cu produsul biologic Janssen ( Johnson & Johnson)= 18.933 doze.

188.526 doze realizate, din care:

-145.250 persoane vaccinate cu produsul biologic Pfizer BioNTech ;
-13.251 persoane vaccinate cu produsul biologic Moderna;
-11.092 persoane vaccinate cu produsul biologic AstraZeneca;
-18.933 persoane vaccinate cu produsul biologic Janssen – Johnson & Johnson.