Corul de Copii și Tineret Symbol, dirijat de profesorul Jean Lupu și conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian, va susține, în perioada 21-24 iunie, câteva concerte de excepție, pe scenele din Slatina, Caracal și Craiova, în cadrul unui turneu dedicat Centenarului Marii Unirii.
„Publicul iubitor de frumos și de neam din Slatina, Caracal și Craiova este invitat la concertele Corului de Copii și Tineret Symbol al Patriarhiei Române. Seria de concerte face parte din turneul «Cântând Centenarul Unirii» pe care Corul de Copii și Tineret Symbol îl realizează pe parcursul acestui an în întreaga țară. Turneul a debutat pe scena Ateneului Român din București și a continuat în Muntenia, ajungând la sufletul publicului din Târgoviște, Pitești și Râmnicu-Vâlcea. Următorul punct de oprire al corului este zona Olteniei, în perioada 21-24 iunie, urmând ca la începutul toamnei concertul să fie prezentat publicului din Brașov, Sibiu și Alba Iulia”, se arată într-un comunicat remis la redacție de directorul Corului de Copii și Tineret Symbol, Jean Lupu.
Turneul a debutat pe scena Ateneului Român din București și a continuat în Muntenia, ajungând la sufletul publicului din Târgoviște, Pitești și Râmnicu-Vâlcea. Următorul punct de oprire al corului este zona Olteniei, în perioada 21-24 iunie, urmând ca la începutul toamnei concertul să fie prezentat publicului din Brașov, Sibiu și Alba Iulia. La finalul anului, chiar de Ziua Națională a României, vocile curate și sincere ale copiilor și tinerilor corului Symbol vor răsuna în inima Europei, în Bruxelles. „Pentru a bucura sufletele publicului său, programul concertului cuprinde o selecție de prelucrări folclorice, vechi cântece patriotice, lucrări religioase, dar și piese din repertoriul universal. Emoția, sensibilitatea și starea de bine este transmisă auditoriului prin alternanța lucrărilor lirice cu cele dinamice, prin jocul de scenă completat de costumele tinerilor artiști. Până și cei doi dirijori ai corului, alternează la pupitru, în același scop. Pianul, chitara și elemente de percuție vor acompania vocile de înger ale coriștilor, însă nu vor lipsi nici momentele de solo. «Hăulita Gorjenească», «Oltule, râu blestemat» ori «Limba noastră» sunt doar câteva dintre piesele care vor încânta publicul”, se mai arată în comunicat.
Corul Symbol va fi prezent, la Slatina, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, joi, 21 iunie, de la ora 18.00, vineri, 22 iunie, va concerta de la ora 18.00 la Teatrul Național din Caracal, iar sâmbătă şi duminică (23 şi 24 iunie) va fi la Craiova, la Filarmonica „Olteniei” şi Catedrala Mitropolitană. Intrarea la concerte este liberă.
În cei aproape 28 de ani de existență, Corul de Copii și Tineret Symbol, dirijat de diacon-profesor Jean Lupu și de conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian, a acumulat un palmares impresionant: concerte în întreaga lume, o bogată discografie, dar și peste 15 premii internaționale de mare valoare. La finalul anului 2017, corul a fost selectat dintre zece finaliști, urmând să reprezinte România la secțiunea pentru coruri a Eurovision (Eurovision Choir of the Year).