Corabia: Concursul de matematică “Danubius” a ajuns la ediția a 14-a

0
379
După o pauză de 3 ani, cauzată de restricțiile COVID-19, la Corabia s-a reluat concursul de matematică “Danubius”. Concursul, ajuns la a 14-a ediție, a fost găzduit de Școala Gimnazială “Virgil Mazilescu” sub coordonarea profesorului Nicolae Tomescu (directorul unității de învățământ) si cu sprijinul filialei Corabia a Societății de Știinte Matematice din România (președinte  dr. Dorin Mărghidanu).
La ediția din acest an, au participat peste 150 de elevi din clasele IV-VIII din oraș, din județele: Olt,  Dolj, Gorj, Valcea, Ilfov și chiar din București.
Concursul de matematică s-a încheiat cu obișnuita masă rotundă, la care au participat oaspeți de seamă precum: conf. univ. dr. Andrei VERNESCU, prof univ. habil. Cristinel MORTICI  de la Universitatea Valahia (Târgoviște), profesor univ. dr Gabriel PRAJITURA – de la Brocport University, statul New York, U S A, lector univ. Catalin STERBETI, Univ. Craiova, prof. Leo GIUGIUC de la C.N. Traian, Drobeta Tr. Severin, prof. Lucian TUȚESCU de la C.N. „Fratii Buzesti”, Craiova, prof. Aurel CHIRIȚĂ de la C.N. „Ion Minulescu”, Slatina, etc. Această manifestare a fost moderată de prof. dr. Dorin Marghidanu și a constat în interesante comunicări matematice, discuții pe marginea lor, întrebări, dezbateri deschise, colegiale .