Constantin Enceanu a inaugurat Școala Gimnazială Leleasca, renovată de Asociația BookLand

0
976

Școla Gimnazială din comuna Leleasca, din județul Olt, a fost inaugurată în prezența  îndrăgitului cântăreț de muzică populară Constantin Enceanu, care a acceptat invitația de a deveni Ambasador BookLand.

Lucrările de renovare a școlii gimnaziale au avut loc în intervalul noiembrie 2023 – martie 2024, iar valoarea totală a investiției a fost de 200.000 EURO, sponsorizările atrase de Asociația BookLand însumând 170.000 EURO, iar contribuția Primăriei Leleasca fiind de 30.000 EURO, reprezentând 40% din costul manoperei.

Întâlnindu-i pe copiii din Leleasca, le-am urat să devină fii de nădejde ai satului, așa cum și eu sper că sunt pentru comuna Vișina Nouă, locul în care am văzut lumina zilei și am făcut primii pași. Căci e mare lucru să nu uiți de unde ai plecat și cine te-a format! Rădăcina noastră e la sat, iar dacă satul dispare, dispărem și noi ca nație. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca satul să înflorească. Felicitări pentru toți cei care pun umărul să aducă un suflu nou școlilor generale din satele noastre, ale românilor. Îmbrățișări pentru toți cei care pun umărul ca neamul românesc să nu dispară. Toate acestea vi le spune Constantin Enceanu, fiu al satului și cel care niciodată nu a uitat de unde a plecat! – Constantin Enceanu, Cântăreț de muzică populară & Ambasador BookLand.

Asociaţia BookLand nu doar ne-a renovat și modernizat școala și clădirile anexă, ci ne-a și unit pe toți cei care iubim școala și comunitatea locală. Cu toate eforturile noastre, ÎMPREUNĂ am adus o mare bucurie în primul rând în sufletele copiilor, care acum vin cu drag la școală, se simt iubiți și în același timp mai responsabili în a învăța mai bine și a deveni oameni buni și apreciați. Datorită Asociației BookLand și partenerilor săi, cu sprijinul comunității și autorităților locale, ne bucurăm cu toții de un mobilier modern, de un parchet de calitate, de renovarea fațadei grădiniței, de zugrăvirea interiorului școlii și gradiniței, de termoizolația și zugrăvirea școlii și a centralei, de sistemul pluvial, de gardul exterior, de magazia renovată, de grupurile sanitare moderne și, nu în ultimul rând, de un spațiu cu pavele noi și o lucrare a sculptorului Alin Totescu ʻCopil citindʼ, în jurul căreia am montat băncuțe și am asigurat elevilor un loc pentru lectură și relaxare. Pe toată perioada renovărilor ne-am bucurat de sprijinul moral și îndemnurile celor de la BookLand. Tot ei ne-au încurajat în a picta pereții holurilor și a aduce culoare în interiorul și exteriorul școlii. Îi mulțumim Ambasadorului BookLand, domnul Constantin Enceanu, precum și invitaților: domnului jurnalist Constantin Pașol și foștilor dascăli ai școlii noastre, care ne-au fost alături la inagurare. Mulțumim BookLand, ne sunteți prezenți în suflet și în toate locurile din școala noastră! – Carmen Stroe, Director Școala Gimnazială Leleasca.

Nu sunt multe școli în care directorul să zugrăvească, să gătească zilnic pentru muncitori și să mobilizeze comunitatea așa cum a făcut-o doamna Stroe în timpul renovării Școlii Gimnaziale & Grădiniței Leleasca. Aici toată munca depusă ʻla interiorʼ a fost făcută cu forțele acestei comunități extraordinare. La început, în 2022, i-am trimis școlii parchetul solicitat și nici nu ne gândeam că o să ne implicăm în renovarea ei, aveam altele pe listă. Însă, absolut nimeni nu i-ar fi rezistat acestei dăscălițe minunate, credeți-ne! Ne-a convins să refacem gardul, să termoizolăm-tencuim-zugrăvim școala, schimbându-i sistemul pluvial și pervazurile, să reparăm și completăm pavajul, să reabilităm integral toaleta exterioară și să salvăm magazia destinată demolării. Ne-a încântat faptul că profesorii și părinții au zugrăvit pereții interiori ai școlii și grădiniței și au realizat picturi murale împreună cu copiii. Acele bucăți de zid le aparțin acum pe viață, fiind locul în care și-au lăsat o bucățică de suflet fiecare.” Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand.