Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, a fost gazda primei reuniuni a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, structură cu rol decizional strategic în procesul de implementare a PR SV Oltenia. La acest eveniment au fost prezenți: Directorul General al acestei instituții, Alexandru Stănescu, Reprezentantul MIPE, Secretar de Stat, Bogdan Florin Păşcuţ, Reprezentantul Comisiei Europene, Deputy Head of Unit România, DG Regio, Krzysztof Kasprzyk, președinții Consiliilor Județene Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, primari de municipii și numeroși reprezentanți ai societății civile și autorităților implicate în procesul de absorbție a fondurilor europene.
În cadrul acestei întâlniri de lucru s-au discutat puncte esențiale din liniile de finanțare ale POR, precum și aspecte specifice care țin de implementarea proiectelor individuale al fiecărui UAT.
Cu toții au salutat înființarea structurii de monitorizare a Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 și au reiterat importanța revenirii puterii de decizie la nivel regional, prin descentralizarea ADR-urilor, care arată o maturitate în luarea de decizii la acest nivel și o mai mare deschidere față de nevoile de dezvoltare a fiecărui județ.